Actriță, jurnalistă, mentor și coach de dicție și arta comunicării
Toți o iubesc și o solicită în toate părțile. Dacă nu e la teatru – joacă într-un film, dacă nu film – la televiziune, dacă nu televiziune – face coaching și dicție la DialogBar, un loc de creație, dar unde ea construiește agenda. Scena de teatru și cea de film sunt ca două surori cu care își împarte timpul. Dana Ciobanu este actrița cu talent și o frumusețe deosebită, atât interioară, cât și exterioară.
Oamenii depind unul de altul, întotdeauna.
De unde vine energia ta și cum se întâmplă că mai mereu transmiți și la alții?
Păi tocmai când dau, am și eu parte… Marea magie a vieții. Altă sursă nu știu care este. E iubirea. Simplu.
Tu și teatrul, o relație de prietenie?
O relație care abia acum a ajuns la maturitate. Este exact ca într-o relație asumată, adevărată. Nu e nevoie de confirmări permanente că e reciproc și că e veșnic. Pur și simplu este. Clar, senin. Teatrul e o mare și constantă dragoste, pentru care muncesc.
Cât de mult contează partenerul în scenă?
Chimie. Energie. Asta e cu orice partener. Dacă există, îți culegi laurii după spectacol cu o satisfacție enormă, și-i împarți cu el. Dacă nu… nu. De el depinde următoarea mea replică.
Dar cât de mult depindem de partenerul de viață?
Exact ca și în teatru. Oamenii depind unul de altul, întotdeauna.
Oamenii depind unul de altul, întotdeauna.
Pentru ce ai învățat să mulțumești în fiecare zi?
Mai învăț să mulțumesc. Cu timpul învăț să mai și cer iertare…
Cum îți reușește să fii peste tot?
Peste tot bună nu reușesc să fiu. Adevărul în carne și oase. Sunt atât de om… Ciudată constatare pentru o femeie ambițioasă ca mine. Dar încerc să nu trișez, și dacă îmi reușește, sunt mândră de mine.
Cum este de la angajat la propriul tău proiect?
Laboratorul meu e marea mea bucurie. E atât de al meu. Și oamenii care vin aici tot ai mei sunt. E ca un bonus pentru curajul de care am dat dovadă când am înființat DialogBAR în plină pandemie. Și e o ocazie incredibilă să-mi testez potențialul de mentor, generos transmis genetic de bunica, mama, unchiul meu.., profesori extraordinari.
Fiica ta îți merge pe urme?
Vivien este un amalgam de carne, sânge și suflet… din străbunicele ei, bunicile ei, mama ei… (o replică din spectacolul „Gardenia”). Ea face cu plăcere doar ce-i place. Și acum îi place să fie actriță, vlogger, jurnalist și fată de gașcă. E același bagaj genetic și pe linie paternă. Eu sunt lângă ea, cu lanterna (zâmbește). Învățăm din mers multe și timpul pe care-l avem pentru noi două e cel mai prețios.
În afară de scenă, unde te regăsești?
În singurătate. În iubire. În mine.
Cât de mult lucrezi la aspectul și timpul tău ca femeie?
Lucrez în ritmuri și în realități paralele. Timp am puțin, fur de pe unde apuc și-mi revigorez resursele. Încă mai funcționează.
Când crezi că începem să ne prețuim cu adevărat?
Nu există un punct de pornire unic. Pentru cineva e o decepție soră cu moartea. Pentru cineva e liniștea. Pentru cineva e plictiseala sau dragostea. Cine și ce noroc are.
Ești gata oricând să răstorni munții sau cedezi?
Eu nu răstorn munții oricând, în orice circumstanțe. Sunt selectivă. Eu răstorn munții când altfel nu concep. Și nu cedez. Merg până la capăt.
Cel mai frumos moment din viața ta?
Nașterea lui Vivien.
Ce ai acum pe noptieră?
Am zeci de cărți începute, apropo aș putea face o colecție de cărți neterminate, sunt multe.
Piesa care pe jumătate ești tu…
Ar fi o premoniție. Mai dă-mi timp să mai caut, să mai citesc, să mai descopăr… sunt tânără, nu?
Text: Zina Bivol, Foto: Victoria Tihonova Ținută: EHO, Evghenii Hodorojkov
#rol