Diana Borș: Vreau să se întâmple în acea zi | #womeninspire

Make-up artist

Era cea mai matinală dintre noi – femeile implicate în filmările show-ului NEREDACTAT. Venea prima, pe la 06:30, mereu machiată cu grijă, cu un ruj fucsia și outfit-uri care îi scoteau în evidență frumusețea nativă, dar și personalitatea. Printre tușurile de farduri și liniile de contur pe care mi le aplica mie și invitatelor mele, se depănau vieți, destine, și nu doar cele pe care le vedeați după asta pe TV, ci și ale noastre… Așa am înțeles că e una dintre cele 99 femei despre care vreau să povestesc azi aici…

Căsătoria a fost prima lecție de viață dură. Dar ea m-a învățat să fiu soție și mamă.

Aduci femeilor din jurul tău multă bucurie prin frumusețea pe care știi să le-o scoți în evidență. Pe tine, ce te bucură? 

Nu o să-ți vină să crezi, dar eu mă pun în locul fiecărei femei pe care o pregătesc de un eveniment. Vreau ca ea să trăiască emoții pe care mi-aș fi dorit să le simt eu. Este important să radieze, să transmită încredere de sine, să îi lucească ochii, să primească complimente, să o admire soțul sau iubitul, iar dacă încă e singură, îmi doresc să își întâlnească dragostea în acea zi, în care e atât de fermecătoare. Și anume aceasta mă face fericită!

Dacă ți-aș da acum microfon și un auditoriu de 1000 de femei, ce le-ai spune despre tine? 

Am trecut prin perioade foarte grele în viață și nu doar o dată. Aveam senzația că mor, că nu mai rezist, că s-a sfârșit viața… nu vedeam ieșirea, dar credința că Dumnezeu nu mă va lăsa și că mă va auzi – mi-a dat putere. Nu este destul doar să te rogi și, oricât de banal nu ar suna, trebuie să fii onestă și bună cu oamenii, să nu uiți de cei care au mai puțin decât tine. Acum, privind în urmă, observ că anume atunci, în acele momente dificile, a fost o creștere de personalitate, a început o maturizare, a apărut înțelepciunea. Și anume atunci mi-am adunat toate forțele ca să mă realizez! În timp am înțeles că toate greutățile pe care le întâlnim în viață, nu apar pur și simplu – se dau pentru lecții și experiență.

Fericirea nu vine niciodată singură?

Consider că dacă ești fericit, nu trebuie neapărat să se întâmple ceva rău sau să fie de scurtă durată. Ba din contra, cred că anume atunci ești mai bun. Da, desigur sunt și situații neprevăzute, neplăcute – cum fără ele? Doar așa e viața. Fără experiențe proaste nu vom reuși să apreciem fericirea!

Ai trecut prin două căsnicii cu bune și rele. Ce ai învățat din prima și ce înveți din actuala? 

Da, așa este! Deși eram ferm convinsă că e pentru totdeauna și se întâmplă o dată, așa ca la părinții mei, căsătoria a fost prima lecție de viață dură. Dar ea m-a învățat să fiu soție și mamă. Avem doi băieți minunați, pe care îi iubesc nespus de mult și mă mândresc cu ei! Îi sunt foarte recunoscătoare primului soț fiindcă m-a învățat foarte multe. El era cu 11 ani mai mare decât mine și cunoștea mult mai multe, în primul rând cum e să fii devotat și să ai principii. Dintr-o puștoaică am devenit o adevărată femeie! Au fost 10 ani minunați de căsnicie cu sentimente frumoase și încercări neprevăzute! Acum sunt fericită cu al doilea soț, împreună creștem doi copii frumoși și ingenioși. Îl admir pentru sufletul lui bun și nobil, pentru înțelepciune și caracterul calm. Cu toate acestea, uneori, reușesc să îl scot din sărite și imediat relația noastră devine mai picantă. Desigur, nu o fac intenționat, dar în urma acestor situații învățăm să iertăm, iar ca relația să devină iarăși armonioasă trebuie să ne amintim de ce ne-am îndrăgostit unul de altul!

Căsătoria a fost prima lecție de viață dură. Dar ea m-a învățat să fiu soție și mamă.

Ai învățat să fii răbdătoare?

 Da, am învățat, însă a fost nevoie de timp. A fi răbdător e un talent și noi îl putem dezvolta, dacă ne dorim cu adevărat. Ca temperament, fiind colerică, mereu voiam rezolvarea imediată a problemei. Și nu era cea mai bună soluție.

Să fii make-up artist a fost visul tău?

De pictură și artă eram pasionată de mică. În adolescență visam să fiu însoțitoare de bord sau diplomat, dar am absolvit Economie și Finanțe. Deși am avut succes și acolo, gestionând un departament la doar 19 ani, totuși am simțit că nu aceasta e vocația mea.

Lucrezi cu multe vedete TV. Cum sunt, cum îi vezi? 

Da, într-adevăr sunt onorată să cunosc oameni talentați și frumoși. E interesant să fiu în preajma lor pentru ca emană o energie specială. Poate se datorează faptului ca am întâlnit doar oameni simpli, buni, omenoși și foarte pozitivi, care mă inspiră!

#lecții

Text: Rodica Ciorănică Foto: Ann Scherbatiuk

Abonează-te la articolele

Vip Magazin