Despre momente din copilărie, dar și despre relația cu tatăl său a povestit actrița Victoria Roșca într-o postare pe Instagram.
„Eram copil, și de fiecare dată când trebuia să sar podul de pe șes, de unde lipseau trei sau chiar patru scânduri la rând, cu priponul în mâna și vițelul trecut dincolo, îl tot auzeam pe tata: „sari, Vic, nu te gândi că cazi, tre’ să te vezi dincolo de mal întotdeauna. Chiar dacă o să-ți julești genunchii, bucură-te că-i ai!” Și săream, și plângeam, și din urmă, prin iarba plină de rouă, rămâneau urme roșii. Ca niște brazde. Anii copilăriei mele, am strâns julituri, ce se rupeau coajă după coajă, și țin minte fiecare cicatrice de pe corpul meu. Ba chiar am un cot întreg la brațul drept, vânăt și acuma. M-am urcat pe casă moșului meu, unde cânta cucuveaua, zile în rând, să-i dau pâine cu sare, să se ducă. Pe atunci când tot cânta, ziceau unii: „iaca, o să moară cineva!” Și-am fost sus. Și i-am dat pâine cu sare. Și oricum, moșul și mătușa mea au murit.”
Într-un interviu oferit de autoarea proiectului „Zâmbărele” pentru revista Red by Rodica Ciorănică, aceasta a relatat mai multe detalii despre sărăcia în care și-a petrecut copilăria și despre tristețea care i-a adus-o tatăl său, din cauza postului de muncă pierdut.
„Sărăcia mi-a cuprins familia în adolescență. Eu am văzut cu ochii mei acele momente când cei dragi mi-au trădat părinții. Am văzut cum familia noastră se prăbușește pur și simplu la pământ. Tata era aproape la pușcărie, doar pentru că avea prea mulți prieteni, doar pentru ca și-a iubit enorm de mult meseria și era primul, doar pentru că îl iubeau oamenii și avea copii cu carte, doar pentru că o avea pe mama, echilibrul lui. […] Eram prin clasa a șaptea cred, când la noi acasă au început certurile nebune, de săreau sticlele de la ferestre. Dialogurile dintre părinți erau atât de dure, încât nici nu te gândeai că oamenii aceștia au crescut cumva partru copii.”
Interviul integral îl puteți lectura aici.
Suferința și durerea nu au dispărut din viața actriței nici astăzi. Victoria a notat în postarea sa că și acum sunt nopți în care suferă din cauza răutății oamenilor, dar își ține sentimentele departe de ochii lumii.
„… strâng julituri și astăzi. Iar cele pe inimă, dor cel mai mult. Că nimeni nu mă poate lua într-o parte, să-mi pună iod sau „jelionkă”. Că nimeni nu vede nopțile mele tânjite. Și nimeni nu-mi știe viscolul din interior ce-mi zburlește gândurile. […] Eu am învățat foarte bine să-mi tratez rănile departe de ochii păgâni ai omului. Eu am învățat să zâmbesc la fiecare jigneală. Eu am învățat să-mi fac meseria atât de bine, încât poate închide o sută de guri odată. Și da, mă văd de fiecare dată dincolo, așa cum mi-a zis tata. Și da, în mai fac 32. Și cu mândrie pot spune, din urma mea, se vede ceva. Chiar dacă iarba șesului încă mai spală prin rouă, genunchii mei. Bine că-i am!”
