De doi ani, zilele de 31 mai se regăsesc cu multă nostalgie în adâncul inimii sale. Și asta pentru că anume atunci începe să culeagă roadele muncii pe care o depune și își ia rămas bun de la ei, elevii, pentru care încearcă să le ofere ceea ce merită din plin – educație la cel mai înalt nivel, atenție, și cel mai important, dragoste, prietenie și sentimentul de siguranță! Pe lângă toate astea, nu uită de cei de acasă, pentru care poate lupta până în pânzele albe și să – i demonstreze vieții că orice diagnostic are sorți de izbândă, atunci când cu adevărat crezi în forțele proprii!
Efrosinia Guzun, femeie de afaceri
Trăim o singură viață, iar aceasta trece cu o viteză de noi singuri nu o putem urmări, așa că a ierta soțul, părinții, prietenii, nu cred că e un mare păcat! Iertarea este o curățire a sufletului și a rațiunii!
Eu nu am văzut niciodată vreo diferență între mine și un bărbat! Pentru mine bărbatul este un prieten bun, un tată la copii și o ființă diferit anatomic în comparație cu femeia.
Este un buchet de profesii care mi-ar plăcea să le cunosc mai îndeaproape. Ceea ce fac îmi împlinește întru totul toate calitățile mele omenești.
Nu am vrut niciodată să renunț la ceea ce fac, din contra am idei de dezvoltare pentru 5 ani înainte!
O carieră de succes necesită multe sacrificii, dar secretul este în plăcerea de a munci cu dăruire, de a respecta regulile și de a face ceea ce faci pentru continuitate.
Mi-a fost greu atunci când am construit o școală într-un an și trei luni. Și pare și mai complicat acum, acum când construim un bloc nou în 7 luni.
Nu pot sta fără activitate, nu cred că m-aș retrage vreo dată, dar cine știe… vom trăi și vom vedea.
Cred că cea mai mare greșeală din viața mea a fost să mă apropii de oameni prea mult, din fericire, din cei apropiați numai unul m-a trădat, dar a fost unul și bun!
Familia mea este ca și cerul. Senin și nu are margini.
Viața mea s-a schimbat atunci când m-am căsătorit cu soțul meu, Valeriu. Cred că este unicul om de pe pământ care a putut să ducă pe umeri toate ideile și proiectele mele.
Doi copii de-ai mei poartă numele de Rusanda și Trofimaș, inspirate din opera ,,Frunze de dor” de Ion Druță.
Pentru fiecare mamă îmbolnăvirea unui copil reprezintă cea mai mare provocare pe care i-o poate oferi viața. Eu am luptat până nu a fost găsită diagnoza exactă și am continuat până în ziua în care am fost anunțată că a fost vindecat.
Aș mai fi o dată copil cu părinții mei tineri, cu fratele și sora în casa părintească. O zi, măcar o zi!
Am avut o copilărie ca în cărțile lui Esinencu. O copilărie plină de peripeții, aventuri, ,,războinici”, huligani, cred că la bătrânețe voi scrie cărți memorii, dacă până atunci nu le voi uita.
Știți gustul dulceței din petale de trandafir? Cel pe care îl savuram cu atâta plăcere prin copturile făcute de bunica. Anume cu el mi-aș asocia și viața pe care o am acum.
M-a marcat mult ,,Un veac de singurătate” de G.G. Marquez, un roman în care am înțeles cum trebuie de gestionat și de înțeles o familie mare și diferită. Romanul ,,Ion” de Liviu Rebreanu l-am citit de șapte ori, ,,Dragoste pe timp de holeră” de G.G. Marquez am citit-o de 3 ori, ,,Un moldovean la închisoare” de Nicolae Esinencu la fel m-a marcat.
Cred că aș face toate bucatele pe care le gătesc în casă și aș invita toți oamenii mei dragi, care sunt și care nu sunt cu noi acum, dacă aș afla printr-o minune că e ultima mea zi pe Pământ. Am trage un ospăț din cele vesele și frumoase, le-aș da sarcini pe vreo 20-30 de ani înainte, ca să nu stea fără lucru. (Glumesc)
