Eugen Bunescu – OMUL ANULUI 2023

FONDATOR NOVA PORTA

Un nou nivel al confortului

A consolidat poziția Nova Porta pe piață și a introdus inovații în dezvoltarea produselor, maximizând valoarea adăugată pentru clienți. Un lider perfecționist și emancipat, investește în cele mai actuale soluții, inclusiv cele high tech, și susține o strategie care să anticipeze nevoile emergente ale pieței în domeniul ușilor de interior și exterior.

Adaptabilitatea și inovația continuă sunt esențiale pentru a rămâne relevanți într-o industrie în continuă schimbare. Lumea merge înainte și noi ținem pasul cu ea sau chiar îi anticipăm preferințele.

Anul 2023 a fost despre consolidarea echipei și a parteneriatelor strategice. Cea mai mare reușită a fost lansarea unui nou produs care a revoluționat piața noastră pe domeniul ușilor la comandă.

Dacă ar fi să evidențiez o cifră sau un calificativ pentru anul 2023, ar fi cuvântul „inovație”. Am reușit să fim autentici, să surprindem, să fim aproape de clienții noștri.

Dacă aș da timpul înapoi, aș repeta investiția în oameni și în cultura organizațională. Aș evita să subestimez impactul transformărilor digitale asupra afacerilor tradiționale.

Succesul pentru mine înseamnă să ating obiectivele care aduc un impact pozitiv asupra societății. Nu sunt dependent de succes, dar sunt motivat de dorința de a îmbunătăți continuu.

Informațiile și resursele necesare pentru excelență în domeniul nostru sunt acum larg accesibile la nivel internațional. Este crucial să adaptăm și să optimizăm continuu procesele interne în funcție de cele mai noi tendințe și practici din industrie pentru a menține competitivitatea și eficiența. Recomand ca, în funcție de etapa de dezvoltare a afacerii, să se aleagă cu grijă cărțile și cursurile relevante, dar și să se pună accent pe automatizarea și implementarea proceselor eficiente.

Sper că reușesc să inspir și să conduc o echipă care împărtășește aceleași valori și viziune.

Cel mai mare eșec în 2023 a fost că am dedicat prea mult timp afacerii, neglijând momente importante cu familia. Lecția învățată este că trebuie să deleg mai multe sarcini echipei mele de încredere, pentru a menține un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală.

Titlul Omul Anului te face să recunoști că fiecare realizare este un efort comun de echipă.

Urmează expansiunea în noi piețe și continuarea inovației.

Fericirea mea vine din mai multe surse. Sunt profund fericit când familia mea este sănătoasă, când ating obiectivele stabilite pentru afacerea mea și când văd oamenii din echipa mea, dedicați și angajați în realizarea acestor obiective. Fericirea mea este un cumul de momente care continuă să apară pe măsură ce trăim și muncim împreună.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin