#familygoals by VIP Magazin | Familia Atamanenco

Vă aduceți aminte cum ați sărbătorit vârsta de 17 ani? Cred că veți spune că a fost alături de familie sau prieteni. Nici revista noastră nu face excepție. La cei 17 ani ai noștri am decis să petrecem așa cum știm noi mai bine – în stil mare și cu oamenii dragi nouă, cei care au fost eroii proiectelor VIP magazin pe acest fabulos parcurs. Le-am strâns. Sunt 17 la număr. Ca și cei 17 ani ai VIP magazin – frumoși, de succes, cu lecții de viață și experiențe. În timpuri însemnate de hashtaguri, conceptul de familie încă mai păstrează acea sfințenie, dragoste și putere ce o găsești doar acolo. Cum au fost ultimii 17 ani pentru eroii noștri, cum a fost colaborarea cu noi și ce viitor ne prevestesc, povestim în paginile acestui proiect.

Coordonare: Gabriela Tomag
Foto: Natalia Mitereva
Text: Iuliana Mămăligă

Familia Atamanenco

ALEXANDR, 30 ani
DOINA, 27 ani
ALISA, 3 ani
TIMUR, o lună

Acești ani au fost temelia viitorului nostru și cred că am făcut tot ce am putut mai bine și nu regretăm nicio zi.

În ultimii 17 ani am evoluat, am trăit frumos, am făcut planuri de viitor și am trăit fiecare moment la intensitate maximă. Am fost copii, am crescut, ne-am îndrăgostit, ne-am căsătorit, am dat naștere a doi copii, ce poate fi mai frumos? Acești ani au fost temelia viitorului nostru și cred că am făcut tot ce am putut mai bine și nu regretăm nicio zi, și nici un eșec, pentru că am putut și putem să vedem totul cu optimism.

O aniversare pentru o revistă înseamnă un mare succes al echipei redacționale pentru produsul editat, precum și multă încredere din partea cititorilor! Vorbesc de succes pentru că sunt anii în care ați crescut ca echipă, dar și pentru că număr de număr ați oferit cititorilor un produs solicitat pe piața media la momentul respectiv.

Ați creat în timp o imagine inconfundabilă și fiecare ediție a avut un debut promițător. Prin intermediul vostru am cunoscut istorii inedite, oameni frumoși, iar noi vă dorim să rămâneți la fel de inspirați, creativi și unici.

Cu drag, Familia Atamanenco

Proiect susținut de:

Abonează-te la articolele

Vip Magazin