GEDEON RICHTER – Top Branduri 2021

Cu peste 120 de ani de experiență pe piață și sediul la Budapesta, Gedeon Richter este una dintre cele mai mari uzine farmaceutice din Europa Centrală şi de Est. Activitatea de bază a companiei este producerea medicamentelor şi promovarea lor pe piaţa farmaceutică mondială, prin formarea propriei strategii de activitate, cercetări şi investigaţii medicale ce garantează succesul. Produsele sunt disponibile în peste 100 de țări ale lumii. De această facilitate pot beneficia de mai bine de jumătate de secol și moldovenii.

Peste 0
de ani de succes și experiență mondială

DESPRE ÎNCEPUTURI

Gedeon Richter a fost prima companie famaceutică străină ce a lansat, în 1997, în Republica Moldova, o reprezentanţă oficială, care şi până în prezent este lider pe piaţa farmaceutică autohtonă. Produsele ei, însă, sunt prezente în țara noastră de peste 60 ani.

Astăzi, brandul deține un portofoliu variat și modern cu preparate cardiologice, neurologice, antipsihotice și ginecologice. Ca expert recunoscut pe scară largă în domeniul chimiei steroizilor, Gedeon Richter este un jucător semnificativ și în domeniul sănătății femeii pe plan mondial.

GRIJA PENTRU SĂNĂTATEA FEMEII FACE DIFERENŢA

Gedeon Richter oferă o gamă largă de opțiuni contraceptive pentru a susține femeile în parcurgerea priorităților din diferite etape ale vieții lor.

Portofoliul contraceptiv include pastile hormonale microdozate de ultimă generație potrivite pentru toate vârstele: începând cu adolescența (cu scop de tratament a dereglărilor hormonale și acneei), vârstă reproductivă medie și perioada perimenopauzală, precum și sistem cu cedare intrauterină.

Oferind un portofoliu diversificat de opțiuni contraceptive, cu formule inovatoare, Gedeon Richter pune accent pe planificarea familială responsabilă, susținând alegerea momentului potrivit al sarcinii.

ÎNGRIJIRE PERSONALIZATĂ LA MENOPAUZĂ

Mai mult de două treimi dintre femeile între 40–55 de ani suferă de cel puțin un simptom al menopauzei, cele mai frecvente sunt bufeurile de căldură, iar o treime se adresează medicului pentru ajutor.

În 2017, Gedeon Richter a lansat în Moldova un produs unic, inovator, ușor de utilizat, care oferă administrarea personalizată a unei doze mici de hormon, reprezentând o opțiune terapeutică sigură și ușor de tolerat. Terapia transdermală oferă posibilitatea ajustărilor fine în dozaj, în acord cu nevoile femeilor și cu ghidurile curente cu privire la tratamentul hormonal în timpul menopauzei.

Prin acest produs, Richter oferă o soluție unică, ce poate fi o alegere modernă și sigură pentru femeile cu simptome menopauzale, care doresc să-și trăiască viața din plin și să-și păstreze sănătatea și frumusețea pentru o calitate a vieții.

VIAȚA POATE FI DIN NOU COLORATĂ

Endometrioza este o boală cronică, benignă, care se întâlnește la 10% dintre femeile de vârstă reproductivă, la 25-35% femei cu infertilitate și la 20-40% de femei cu dureri pelvine. Este o afecțiune multifactorială cu un impact negativ important asupra calității vieții.

Compania farmaceutică Gedeon Richter a lansat recent pe piața locală o nouă opțiune terapeutică pentru tratamentul endometriozei, care ameliorează semnificativ durerea pelvină asociată endometriozei, reduce leziunile endometriotice superficiale și profunde, are un profil de siguranță și tolerabilitate favorabil, astfel îmbunătățește calitatea vieții femeii ce suferă de endometrioză.

GEDEON RICHTER PENTRU UN CORP FEMININ SĂNĂTOS

Infecțiile vaginale sunt o problemă medicală frecventă în rândul femeilor. Una din cele mai frecvente infecții vaginale este candidoza vulvo-vaginală. Preparatul antimicotic oferit de Gedeon Richter este eficient în tratamentul și profilaxia candidozelor, prezintă o inofensivitate și eficacitate maximă și este comod de administrat.

AMELIORAREA SEMNIFICATIVĂ A CALITĂȚII VIEȚII FEMEILOR CU FIBROM UTERIN

Fibromul uterin afectează peste 40 de milioane de femei aflate la vârstă reproductivă (20–40%) în UE, având un impact negativ semnificativ asupra vieții femeilor. Intervenția chirurgicală nu este o opțiune pentru toate pacientele, de aceea tratamentul medicamentos de durată a fibromului uterin este mai mult decât important.

Recent, Gedeon Richter a înregistrat două preparate noi prin procedura accelerată a AMDM. Unul dintre acestea este un medicament original, recomandat în tratamentul simptomelor moderate până la severe ale fibroamelor uterine (cunoscute sub denumirea de mioame).

Alt produs va fi utilizat pentru terapia hormonală menopauzală a deficitului de estrogen la femei aflate în perioada de menopauză. Scopul acestei terapii este îmbunătățirea calității vieții femeii, înlăturând disconfortul și modificările fizice și psihice apărute, profilaxia osteoporozei și patologiei cardiovasculare. Se estimează că din aprilie 2022 aceste produse să fie disponibile şi în Moldova.

VIITOR ŞI TRADIŢIE

În fiecare an compania Gedeon Richter lansează preparate noi în domeniul sănătății femeii la cel mai accesibil preţ, o tradiţie respectată şi pentru viitor. Or, în asta constă succesul Gedeon Richter.

ALEXANDR DERBENȚEV

DIRECTORUL REPREZENTANȚEI GEDEON RICHTER ÎN R. M., PHD, MBA, DOCENT

Suntem de mulţi ani lideri pe piața farmaceutică din Moldova. Iar anul 2021 a fost un an special pentru noi, deoarece am sărbătorit 120 ani de la lansarea companiei. Suntem mândri de arsenalul larg de produse în domeniul cardiologiei, neurologiei, psihiatriei și ginecologiei și continuăm să ne extindem portofoliul an de an. În 2021, am înregistrat 2 preparate noi în domeniul ginecologiei prin procedura accelerată a AMDM.

În 2022, compania Gedeon Richter intenționează să lanseze încă 7 produse noi pe piața farmaceutică din Moldova.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin