Geta Burlacu despre experiența la Londra: „Oportunitățile sunt ca pietrele de pe mal de mare: cea care îți trage ochiul, pe aia trebuie s-o apuci și să o pui în geantă”

Interpreta Geta Burlacu, invitată la „NeREDactat cu Rodica Ciorănică” a vorbit despre propria viață și cele 49 de umbre ale acesteia. Interpreta a mărturisit despre experiența pe care a trăit-o la Londra și cât de complicat i-a fost să fie prezentă pe două fronturi: „Mă așteptau la Londra oameni ocazionali și am făcut unele lucruri doar din postări pe facebook”.

Geta Burlacu își trăiește viața în două bărci: una aici, acasă și alta la Londra. Artista și-a luat inima în dinți acum mai bine de cinci ani. A vizitat pentru prima dată Londra datorită unui concert, iar de atunci, din 2010, Geta povestește că a rămas îndrăgostită de acel oraș.

„Acum nu cred că aș mai reuși din punct de vedere psihologic să fac aceeași pași. Atunci totul a fost ca un tsunami, o adevărată nebunie. Așa s-au aranjat lucrurile atunci și dacă nu făceam acel pas, îmi era frică să nu ratez ceva în viața mea pentru mine și copiii mei”.

Geta spune că deși inițial i s-a părut floare la ureche să-și pună o viață într-un bagaj, să-și ia copiii și să se „reformateze”, acum a ajuns la concluzia că nu era chiar așa.

„Chiar zilele trecute mă gândeam că copiilor mei le-a fost destul de greu să se adapteze. Acum ei sunt bine. Studiază acolo, sunt bine în cercurile lor de priteni, s-au integrat ușor, dar mi-am dat seama că la început nu era chiar așa. Nu-mi pare rău de nimic, dar a fost o adevărată nebunie”.

Avea o dorință nebună să ajungă la Londra, dar acolo nu neapărat o aștepta cineva. Interpreta povestește că a început să-și aranjeze viața cu ajutorul oamenilor din facebook, care, ulterior, i-au devenit prieteni și oameni din familie.

„Am făcut o postare pe Facebook: „Măine plec la Londra și nu știu unde să mă opresc, pentru că acolo unde trebuia să mă opresc, nu mai puteam să mă opresc”, și atunci o urmăritoare, care acum face parte din familia mea, mi-a scris să merg la ea. Aceasta mi-a spus: „Am o cameră foarte mică, un pat foarte mic, dar acolo unde dorm eu o să pot să te las, pentru că eu plec câteva zile în Franța”, și iată de aici am început”.

Interpreta spune că nu va renunța niciodată la cântat. Își amintește cu emoții și de perioada când era la Londra și avea foarte multe cântări.

„Aveam foarte multe cântări, făceam naveta Londra-Chișinău de două ori pe lună, pentru că aveam angajamente și la Londra, și aici, acasă. Astea pentru mine au fost oportunități pe care eu le-am văzut atunci. Exact la asta mă gândeam zielele trecute când mă plimbam pe malul oceanului și adunam pietre. Doar pe malul oceanului sunt milioane de pietre și atunci când vrei să le strângi, le strângi doar pe alea care-ți atrag atenția, care te trag de ochi. Exact așa și cu oportunitățile: te apuci doar de cele care-ți trag atenția”.

Geta Burlacu a început să cânte la vârsta de șapte ani. În același timp, studia vioara la școala de muzică din Băți.

Emisiunea cu alte declaratii palpitante, o puteti privi integral pe https://www.youtube.com/watch?v=UbXmuaE9KrU

Abonează-te la articolele

Vip Magazin