Nicoleta Gavriliţă, „obsedată” de bucatele grecești

  Grecia este ţara recunoscută prin festinurile îmbelșugate și prin ospitalitate, e ţara care bucură gurmanzii cu deliciile zeilor și, cu siguranţă, oricine își dorește să le descopere secretele, dar și beneficiile numeroase, pentru că mâncarea grecească este extrem de sănătoasă și bogată în vitamine.

Ai putea pleca în Grecia în scopul explorării culinare, dar suntem convinși că, revenit acasă, vei simţi nostalgia preparatelor tradiţionale grecești. Amplasată în inima Chișinăului, Opa Greek Café este locaţia ce te ancorează în atmosfera grecească prin abordare deosebită, ospitalitatea gazdelor şi, indubitabil, printr-un meniu variat de combinaţii gustative după reţete autentice.

De la renumita salată grecească, până la sortimentul vast de pește produs la greutate, preparate din carne precum suvlaki, musaca, iuveci, sosurile condimentate, pita grecească, toate transformă luarea mesei ­într-un alint gustativ. Mai mult, plăcerea este extrem de accesibilă ca preţ, iar porţiile impresionează prin generozitate.

fotoroom-8033_optMusaca, budincă din carne de vită cu legume în sos béchamel

Carne tocată de vită – 100 gr
Cartofi – 100 gr
Vânătă – 80 gr
Ulei de olive – 10 gr
Ceapă – 10 gr
Pulpă de roşii – 20 gr
Condimente – 7 gr
Lapte 3.5% – 215 gr

Făină de grâu – 40 gr
Unt – 25 gr
Caşcaval – 20 gr
Roșii – 20 gr
Verdeaţă – 10 gr

Opa Greek Café – είναι ένα μέρος που με το περιβάλλον, το φέρσιμο, την φιλοξενία του και, αναμφίβολα, με το πλούσιο μενού του από αυθεντικές συνταγές σας βυθίζει σε μια ελληνική ατμόσφαιρα.

OPA%20Greek%20Cafe%20Logo.psdNicoleta Gavriliţă, Interpretă

„Gusturile intense ale bucatelor greceşti, brânza savuroasă, aroma măslinelor, pita cu mirodenii… toate îţi lasă gura apă şi sunt o reverie. De când am plecat la Bucureşti, am descoperit un restaurant grecesc în centrul oraşului şi, în foarte scurt timp, am devenit obsedată, în cel mai frumos sens, de bucatele greceşti… în special de sosul tzatziki. O şi mai frumoasă surpriză pentru mine a fost să descopăr în centrul Chişinăului bucătăria elenă veritabilă şi vastă prin intermediul Opa Greek Café – o expresie a ospitalităţii greceşti. Am savurat, desigur, sosul meu preferat, asortat cu o salată grecească, şi am rămas impresionată de tradiţionala musaca, pe care nu o mai încercasem de mult. Cultura şi bucătăria greceşti sunt, după mine, unice, iar eu mă bucur de fiecare dată când am ocazia să gust din ele”.

Rochie: O’Blanc

Accesorii: Bijuteria Darieifotoroom-8240_opt

Adresa: 

or. Chişinău, str. M. Eminescu 55

Informaţii şi rezervări: 0609 00 044

Abonează-te la articolele

Vip Magazin