Ileana Pîrgaru: „Nu cred fără să am îndoieli”| #womeninspire

Jurnalistă

Mă întrebam, oare ea plânge vreodată? Prea multă putere vedeam într-o fire atât de firavă. Și voință! Da, voința cu care poți urca pe Everest dintr-o răsuflare. Atâta decizie și siguranță de sine emană personalitatea ei, încât, dacă o cunoști, te poți trezi ca în gloata de oameni care alerga după Forrest Gump fără să înțeleagă de ce o fac. Și asta pentru că știe puterea cuvintelor. Iar ale ei pot tăia, la fel ca și cuțitele celor mai iscusiți chefi.

Jurnalismul este vocația ta. Acest job îți oferă timp și pentru tine? Jurnalismul este un domeniu în care ai „teme pentru acasă” mereu. Nu te poți detașa vineri, ca să revii luni dimineața la muncă, așa cum se întâmplă în cazul altor job-uri. Trebuie să urmărești știrile, declarațiile politicienilor, proiectele de lege, hotărârile de Guvern și în weekend, și în vacanțe. Totuși, acum, în sfârșit am programul pe care mi l-am dorit întotdeauna. Îmi gestionez singură timpul, merg la birou doar pentru ședințe, iar la studiou doar pentru emisiune. Rezoomat-ul de la RealitateaTV a venit ca o continuare a activității mele de la TVR și care îmi dă posibilitatea să mă identific sută la sută cu ceea ce fac. Sunt fericită că mai am timp să mă dedic proiectului meu de suflet pe care-l realizăm împreună cu UNICEF Moldova și am timp să studiez comunicarea, care mă fascinează tot mai mult.

Plecarea ta de la TV a stârnit multe semne de întrebare. Până la urmă: concediere sau demisie? Nu pot fi concediată pentru că… eu îmi dau demisia. Sesizez foarte rapid când nu mai sunt apreciată sau când mediul devine toxic pentru mine. Sunt omul care pleacă primul. Și de la un job, și dintr-o relație.

Sunt omul care pleacă primul. Și de la un job, și dintr-o relație.

A greși e omenește. Tu ai greșit ca jurnalistă? Cu siguranță am comis greșeli în emisie, am formulat întrebări caraghioase, am pus accente incorecte, am fost ignorantă în privința unor proiecte pe care nu le înțelegeam, dar niciodată nu am avut plăcerea sadică de a pune oamenii în situații penibile doar pentru le demonstra că sunt pe terenul meu. Niciodată nu am acceptat să fac jocul unui partid politic sau al unui politician, indiferent de consecințe. Am fost mereu critică față de guvernare, întrucât consider că presa prin definiție trebuie să critice puterea, oricare ar fi ea. Când voi dori să laud un partid, o voi face în mod oficial din tabăra PR-ului politic. Atât timp cât fac jurnalism, asta nu se va întâmpla.

Cât de mult contează gura lumii pentru tine? Absolut deloc.

Ce defect nu poți ascunde? Nu pot mima nici bucuria, nici tristețea. Dacă îmi place cineva, îi spun. Pentru că nu pot să ascund asta. La fel e atunci când nu-mi place. Apreciez maturitatea emoțională a oamenilor care au capacitatea de a-și exprima sincer emoțiile, fără a percepe acest lucru un semn de slăbiciune. În egală măsură îmi plac oamenii care-și pot gestiona corect emoțiile și care și le pot asuma. Vreau să cred că sunt unul dintre ei.

Cu un jurnalist în casă e greu. Dar cum e în doi? Soțul meu are o experiență de 20 de ani în televiziune la București, iar jurnalismul este domeniul care se analizează și se discută cel mai mult la noi în casă. Pentru mine este extrem de important faptul că avem aceleași teme de discuție și sfere de interese comune. Nu-mi pot imagina viața alături de un om care ar activa într-un domeniu diametral opus de ceea ce fac eu și pe care l-ar lăsa rece realitățile politice și sociale din Moldova și din lume.

Există vreun episod din trecut în care ai mai vrea să te oprești sau să revii? Încerc să nu privesc în urmă ca să analizez unde am greșit și să mă biciuiesc, ci să învăț cât mai repede lecția și să văd ce aș putea face data viitoare pentru ca lucrurile să iasă mai bine. Dar există un capitol unde mi-aș fi dorit să am mai mult timp la dispoziție. E legat de tatăl meu care a murit acum 12 ani.

De ce ți-e frică cel mai mult? De boală și de război.

text: svetlana tataru, Foto: Anna Sherbatiuk

#verticalitate