FONDATOAREA PATISERIEI „DELICE D’ANGE” ȘI A RESTAURANTULUI „LUME” NEO BISTRO
Viața are gust… Umami
Are întotdeauna scopuri bine definite. Probabil, acesta e și motivul din care Ina Vieru reușește să dăruiască urbei și lumii afaceri cu gust rafinat. În 2023, și-a propus să perturbe peisajul HoReCa cu un concept revoluționar. Și i-a reușit!
Să nu-i asculți pe cei care îți spun „Este o idee nereușită”, pentru că ei nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce ai în cap. Să crezi în visul tău și în tine însuți. Și să nu renunți niciodată! – sunt lucrurile de care mă ghidez. Și în 2023, decizia cea mai importantă a fost să mă dedic proiectului cu toată inima și tot devotamentul, cu credința absolută în succesul acestuia.
Pentru mine, răspunsul „nu” este începutul negocierilor către „da”.
Sunt de profesie doctor în fizică, dar când, la un moment dat, mi-am dat seama de pasiunea mea pentru gastronomie, nu am ezitat să o iau de la zero. Confucius a spus: „Dacă-ți place ceea ce faci, nu vei munci nicio singură zi din viața ta.” Astăzi, dacă ar fi să o iau de la început, aș face aceeași alegere. Poate aș evita ca atașamentul meu emoțional față de proiecte să stea în calea unei bune judecăți raționale. Pasiunea și emoțiile sunt grozave, dar trebuie să fie echilibrate armonios cu logica de afaceri bazată pe date.
În 2023 mi-am realizat visul de a lansa proiectul „Lume”. Inserând anul trecut într-un calificativ, acesta ar fi: Determinare; Viziune; Pasiune; Frică; Sprijin.
Eșecul meu în 2023 a fost să tolerez persoanele toxice în rândul membrilor echipei mele și să nu iau măsurile corespunzătoare la timp.
Succesul este să întâmpin în localurile mele oaspeți care apreciază rezultatul creației noastre și revin din nou.
Sunt o femeie de afaceri de succes, mamă a 3 copii, soție. Fac tot posibilul să le cumulez pe toate. Nu mai puțin important este faptul că am o echipă incredibilă în jurul meu, care reprezintă o sursă de inspirație și mândrie pentru mine.
În timpul unei călătorii în India, am avut parte de experiențe de neuitat, pe parcursul cărora am realizat că, este foarte important să ne amintim mereu de „Cine ești TU fără istoria ta?”. Cu alte cuvinte, cine ești TU fără toate rochiile și bijuteriile tale elegante? Acesta, cred, este răspunsul la întrebarea „Ce nu trebuie să uiți niciodată?”
Procesul educațional nu se sfârșește niciodată. Cărți și webinarii despre marketing, gastronomie, comunicare și multe altele. Domeniul în care activez se dezvoltă incredibil de repede. Dacă nu mergi înainte, înseamnă că deja te miști înapoi. În industria noastră, cel mai important este să ne inspirăm din călătorii, din culturile altor popoare și experiențe diferite.
Cele mai fericite zile au fost cele în care s-au născut copiii mei. Ca femeie de afaceri, am avut etape importante, dar sunt cert încrezută că încă urmează cel mai bun moment.
Viața are gust Umami. Dulce – reprezintă bucurie, fericire; acru – reflectă provocările, dificultățile din viața noastră; sărat – simbolizează gustul aventurii, al entuziasmului și al neprevăzutului; amar – semnifică luptele și eșecurile inevitabile care contribuie la creștere.
Umami reprezintă bogăția și profunzimea experiențelor împlinitoare.
Lasă un răspuns