O altă zi de luni cu alți pantofi!
Nu, aceștia nu mă strâng, dar gropile oricum au rămas.
Merg înainte doi pași, iar unul îl fac în urmă… și tot așa. Îmi sun invitații pentru podcast, cineva poate, cuiva funcția nu-i permite, iar altcineva pleacă săptămâna asta din oraș. Valuri peste valuri și gânduri peste gânduri.
După weekend, redacția e ca întotdeauna rece. Și da, mai bine stau în frig decât iar să-mi joace festa cazanul ca data trecută. Știu că trebuie să mai încerc, dar mă mint cu un ceai fierbinte.
Avem acces pe drive, toată echipa lucrează asupra proiectului Omul Anului 2021, se șterg și se adaugă nume, apoi din nou se șterg și se reactualizează. Ușor, ușor vom ajunge și la versiunea finală, acum suntem la capitolul documentare și analiză. Avem atâția oameni minunați despre care eu încă nu am știut. Mă bucur să-i descoper și să aflu din lecțiile și succesul lor. Tare mi-aș dori să ne molipsim unul de altul de frumos, de putere și de convingere.
Nuștiu de ce Covid-ul, răutatea și alte boli urâte se transmit, pe când lucrurile frumoase își pierd din esență…
Probabil, eu sunt a zecea femeie optimistă din țara asta, mai cred că lumina de la capătul tunelului există. Mai cred în puterea și voința oamenilor binevoitori și cumsecade. Fără ei, totul ar fi prea întunecat.
Pe lângă multitudinea de lucruri pe care le povestesc în jurnal, nu vreau să trec peste „Mi-e frică de ploaie” o piesă pe care o scriu acum pentru teza de master la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Aseară, am stat mai mult de 2 ore pe google.meet cu coordonatorul meu de curs, Angelina Roșca, dscutând fiecare replică, recenzie, personaj. Aici se coace o idee de mult timp, iar prin intermediul acestui master simt impuls de a acționa și de a-mi dezvolta povestea în ceva mai mult.
În timp ce scriu, eu o văd și pe scenă, o văd ecranizată. E atât de aproape și de clară în ochii mei.
Recitesc „Mi-e frică de ploaie” și simt cursul și amprenta fiecărui cuvânt ca un pansament bine pus pe rană. Friciile de atunci sunt perle pentru acum. Am început atât de mult să-mi iubesc temerile, încât pot să scriu despre ele atât de frumos.
Vreau ca fiecare să ne putem srie fricile ca pe niște momente de curaj!