JURNAL DE LUNI cu Zina Bivol

Azi am venit mai târziu la redacție. Nu am reușit să prind ședința de luni și pregătirile finale pentru TOP BRANDS, care se anunță pe 31 martie. Dar am avut motiv, am susținut teza de master la specialitatea scriere dramatică. Dimineața am tot alergat după semnăturile recenziilor care au fost scrise de dnul Constantin Haret și Adriana Cazacu. Impresiile lor au fost mult așteptate, iar altele încă sunt în așteptare. E un proces continuu de creație. Cu certitudine, de data asta emoțiile sunt mai mature și știi să le controlezi. Examenele de liceu și cele din studenție aveau alt gust. Fluturii de atunci purtau alte dimensiuni. Acum doar am savurat și contrazis argumentat fiecare detaliu pe care l-am conturat în piesă. E firesc, momente de reflecție au rămas…

„Frica de ploaie” mi-a dat curaj să nu mă mai tem, iar eu azi am înțeles că încrederea nu te dă niciodată de gol.

După ce am băut o cafea cu colegele de master, am fugit la Miabella și am luat niște măsuri pentru pantalonii care urmează să-i îmbrăcam toate colegele de la VIP magazin în ziua de joi. Amabilitatea cu care m-au întâlnit fetele de acolo este exact ca și calitatea stofei. Și asta o simți în clipa când îmbraci haina pe tine. Se lipește pe suflet și vine ca perfectă…

În redacție mă așteaptă Gabriela și Corina, facem schimb de replici și încep repede să-mi scriu jurnalul de luni. A, da! Pe lângă fetele mele, aici sunt multe flori frumoase de la ziua Rodicăi. Și-a sărbătorit ziua pe 25 martie, iar dovada că oamenii sunt cu ea, o respectă și îi susțin ideile sunt gesturile și surprizele lor.

La mulți ani, femeie cu soarele pe tine!

Știu că ziua de azi va fi mai lungă. Abia încep să privesc podcast-ul care urmează să apară săptămâna asta. Invitatul meu de data asta este Iurie Matei. În schimbul acestui interviu ne-am ales cu mai multe pensule din colecția lui. Se văd muncite și colorate, poate peste ani le scoatem la licitație J

Până atunci pot spune, că aveți ce vedea și descoperi din acest interviu.

Cu fiecare invitat și om ieșit în calea mea, știu că nimic nu este întâmplător. Viața este o multitudine de culori…

P.S. Piesa care am susținut-o azi la teza de master se numește „Mi-e frică de ploaie”, sper să mai auziți de ea și poate să-și facă loc prin biblioteca voastră.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin