JURNAL DE LUNI cu Zina Bivol

Azi este a 18 zi de iulie și eu mă trezesc în mijlocul dealurilor, cu salcii și salcâmi verzi, cu lanuri lungi de floarea soarelui și spice aurii la o pensiune din nordul Republicii Moldova. Asta va fi probabil unica noastră vacanță din vara asta.

Două lebede matinale se plimbă pe lac. Sunt atât de sociabile, aseară au trecut pe lângă masa noastră și au stat mult prin preajmă de parcă ar fi înțeles perfect fiecare discuție.

Tot mai mult mă prind la ideea că nu mai știu să mă odihnesc și să uit de toate responsabilitățile. Vorbești despre una, te gândești la alta, faci notițe și în același timp vorbești la telefon cu totul despre altă situație.

Escapadele sunt bune, FĂRĂ TELEFON!

Sub cerul liber, am stat cu gânduri pe texte și în brațe cu doi băieți. Așa repede ne cresc copiii și dragostea o dată cu ei devine tot mai mare!

Împreună au 13 ani, iar Omul Secolului de la Gala Omul Anului, Vladimir Beșleagă se află la 13 șeptime de viață!

La ai săi 90 de ani a ridicat toți oamenii de la Gala din 14 Iulie în picioare! S-a urcat în scenă cu aceeași torbă cu cărți, exact același tablou de acum trei săptămânii când ne-am văzut pentru a realiza cu un el interviul pentru OMUL ANULUI!

Atât de expresiv în vorbă și în privire, că tot revii cu gândul la ce a fost…

Dacă pentru unii trece ziua și nu mai vine, sunt evenimente care se prind de memorie și sunt într-o analiză continuă.

Cred că povestea de la prologul galei va sta încă mult pe trei puncte…

VA URMA

Este cineva născut pe 18 Iulie?

Data aceasta reprezintă ziua de naştere a lui Nelson Mandela (18 iulie 1918), un luptător în numele democraţiei, al libertăţii şi drepturilor omului, primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud.

Mandela şi-a pus viaţa în slujba umanităţii, ca avocat al drepturilor omului, fiind un om al păcii internaţionale.

Cu acest prilej, oamenii din întreaga lume sunt rugaţi să acorde 67 de minute din timpul lor în această zi pentru realizarea unui serviciu în folosul oamenilor şi comunităţii din care fac parte.

Să aveți o săptămână frumoasă, iar din fiece zi să învățăm să ne facem o mică vacanță a minții.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin