JURNAL DE LUNI cu Zina Bivol

Primăvara tot mai aproape, gândurile tot mai departe…

E greu azi să găsești un loc de parcare, chiar dacă lași un număr de telefon pentru orice situație. Și, totuși, care e problema? Faptul că avem multe mașini sau prea puțin loc de ele în Chișinău? Nu mai vorbesc de planificarea și amenajarea unor spații. Ah da, avem unul cu plată în centrul orașului – 50 de lei ora. Și aici mă abțin.

Bine, trecem de asta, deși tot aștept să sune cineva și să-mi zică: „Se poate vă rog să luați mașina de aici”?

Dacă nu încurci cu locurile, te încurci cu oamenii. Dacă nu te încurci cu ei, te împiedici de alte lucruri, dar asta nu e un motiv ca să nu te ridici. Nu este mereu cum vrem, dar așa cum trebuie!

Mi-a sunat acum Viorel, cântă la radio piesa „Suflet gol” de Mădălina Manole, exact piesa asta am cântat-o la examenul de canto pe când eram studentă. Mă iau emoțiile și… parcă ieri, și parcă azi și parcă nimic și parcă totul…

Ca de obicei, luni avem ședință. Ne apropiem de tiparul revistei TOP BRANDURI, fiecare are grijă să invite oamenii cu care a colaborat și să se asigure că pdf-urile nu necesită alte modificări. Curând are loc și marele eveniment, iar pregătirile sunt în toi.

Nu trece discuția și fără organizarea filmărilor pentru viitoarele podcast-uri, ne prindem la ideea că nu mai înțelegi ce vor oamenii să vadă. Zic că nu vor vedete, ci oameni simpli, consacrați, dar când îi aduci în platou, îţi dai seama că e rău la capitolul vizualizări.

Ajuuuutor! Haideţi să facem o listă împreună, despre ce ați vrea să vedeți și să auziți, poate dincolo de ce vedeți zilnic pe Instagram. Ce ziceți?

P.S În redacție este o liniște organizată, noroc de Kompot, câinele și prietenul de companie al Rodicăi, că mai dezbate atmosfera și aleargă ca un copil pe aici.

Să aveți o zi fericită, iar dacă vă sună cineva, să fie doar de bine!

Abonează-te la articolele

Vip Magazin