E dimineaţă, luni, ianuarie, cu două fete într-o redacție, una blondă și alta brunetă, ce-şi împart cafeaua cu un Aurelius, aşa, „de bon ton”. Motivul? Încă nu s-au văzut anul ăsta. Una se bucură că nu are COVID, iar alta se întreabă dacă oare online-ul va fura toate poveștile reale ale tiparului şi cum reinventăm lucrurile.
Apropo, eu, bruneta, sunt mai nouă aici şi vreau să spun că în redacție nu avem VIP-uri. Doar oameni normali, cu griji personale şi de creaţie. Avem şi ghimpi, şi ace, dar nu facem acel gen de presă ca să fie nevoie de ele.
Sărim de la un subiect la altul. Ne bucurăm pentru Cornel că are, din acest an, cu o fată în plus, soția i-a adus pe lume al treilea copil. Ușor, ușor suntem mai mulți.
Pașa caută adevărul despre sănătatea tatălului ei în Turcia, pentru că, din păcate, de multe ori medicii de acasă ne dau diagnoze dramatice. De la Istanbul, lucrurile se conturează pline de speranţă.
Gabriela se mai dă cu sania și are grijă, când ajunge în vale, să apese butonul și să aducă noutățile revistei pe paginile noastre de socializare… Nici în vacanță nu-i permitem să zburde și să bea un vin fiert de Bukovel.
Suntem mult mai mulți, dar vi-i aduc în alte jurnale. … În scurt timp trebuie să alegem eroii pentru ediția următoare a revistei. Iată aici ne batem: cine e interesant şi cine nu prea? Cine e mustos pentru noi şi cine e curios pentru cei care stau pe telefoane.
Îl sun pe Spiridon Vangheli. Nu vrea niciodată interviuri, mă tot amână pe „mai încolo”. Măcar îl întreb ce mai face. „Nu fac nimic, doar uneori fum!”.
Dacă ar fi să facă fiecare din noi atâta fum ca Spiridon Vangheli, cu siguranță cei care vând hoceagurile ar avea stocurile epuizate.
Dincolo de perete, aud doar niște crâmpeie, Rodica vorbește la telefon, cu noi clienţi care vor să împace publicitatea clasică cu cea din digital.
Mda, nu e ușor!
Ne invadează tehnologiile, iar noi ținem să prindem şi acest tren. Și acum mai simplu, hai să recunoaștem cât de mulți dintre noi citesc?
Așteptăm comentarii…
