Lilian Rabei: „Gustul succesului e amețitor” | #40under40

Cofondator Pro Tron Media


• Domeniul de activitate: Totemuri la intrările în localitate, stații de așteptare moderne, mobilier urban, zone foto, construcții decorative luminiscente.

• Rezultatul care te face mândru: Aprecierea locuitorilor din satele și orașele în care am creat proiecte.

• Cifra reprezentativă: peste 250 de proiecte

• Vârsta: 26 de ani

Text: Rodica Ciorănică

Se bucură ca un copil atunci când compania sa lasă o urmă frumoasă într-o localitate aparent ocolită de civilizație. Știe că o idee bună poate fi susținută de parteneri și realizată de echipa sa de profesioniști.

Pro Tron Media s-a născut din visul de a genera un impact frumos în societatea moldovenească și pentru străinii care ajung în Moldova. Suntem o companie tânără, cu oameni cu adevărat deosebiți, care creează și realizează proiecte utile, estetice și remarcabile pentru localitățile din țară.

Suntem utili prin prisma abordării directe a celor mai importante puncte de dezvoltare a țării și anume APL-urile. Prin contact direct, aflăm necesitățile, găsim soluțiile și realizăm proiecte de comună colaborare.

Am învățat că, muncind atunci când alții se odihnesc, poți progresa și atinge scopurile.

Motivația de a face business a venit involuntar, în timp, prin dorința de a face mai mult decât o simplă rutină. Angajamentele, deciziile și posibilitățile cred că au fost baza pentru care am decis să-mi asum riscurile, pășind într-un domeniu deloc ușor, dar atât de frumos!

Începuturile au arătat cam așa: ne-am asumat riscuri, am conștientizat că sunt necesare produsele ce vor aduce impact estetic în țară. Planul strategic a fost garnisit cu visuri, nuanțe de improvizație și pași siguri, cercetări, construirea relațiilor cu clienții și partenerii de piață.

Ador senzațiile pe care le trăiesc când rezolv o problemă, când clienții apreciază. Gustul succesului e amețitor.

Am lucrat mult asupra imaginii brandului nostru prin prisma atitudinii față de clienți, a produselor deosebite pe care le oferim, iar ca efect avem deja un nume care ne reprezintă și pe care ni-l atribuim cu mândrie.

Îi sunt recunoscător trecutului, nu cred că am trăit o zi în zadar sau că aș face azi alte alegeri decât acum câțiva ani. Aș proceda exact la fel, pentru că acest trecut m-a adus aici, în acest prezent deloc întâmplător, care mă face fericit.

Calități personale? E mult de povestit, sunt modest de fire. Dar cei care mă cunosc apreciază devotamentul pe care îl manifest fie pe linie profesională, fie în relațiile de prietenie, sinceritatea oferită anturajului, răbdarea și dorința posibilităților mai mari.

Am o relație frumoasă cu angajații, care pentru mine sunt colegi. Știm să comunicăm, să fim prieteni și să creăm o atmosferă faină de lucru, plină de armonie și motivație. Mereu am visat la o asemenea echipă.

Despre riscuri, ce să spun? Subiectiv vorbind, depindem direct de politica țării și de cea internațională. Suntem dependenți de materia primă din import, de majorările de prețuri, de starea morală a cetățenilor afectați de pandemii și războaie nedrepte.

Poate că sunt încă prea tânăr, dar experiența mea modestă în lumea afacerilor mi-a dat o lecție importantă – să acționez! Să acționez în pofida problemelor aparente, dispoziției proaste, absenței dorinței uneori, a lenei și a fricilor. Nu există scuze dacă vrei să reușești. Pur și simplu trebuie să acționezi mereu ca să poți crește. Doar prin efort ajungi la rezultat și prosperitate.

Singurul regret e poate acela că nu am fost conștient de timpul pierdut. Nu l-am trăit eficient, nu l-am trăit cu intensitate maximă.

Mi-ar plăcea enorm să ne putem extinde în următorii ani. Aș vrea să trecem Prutul, să ajungem jucători importanți pe piața României, să creăm mai multe locuri de muncă, să ajungem lideri pe piață în domeniul construcțiilor estetice.

Prea puțin timp a trecut de atunci, dar totuși constatarea e că la 20 de ani nu avem timp pentru visuri. Sau, cel puțin, nu ne gândim la ele din motiv că avem prea mult timp înainte. La 20 pui baza calităților morale, a curajului, ambițiilor, când riscurile mereu au scuze și e o plăcere de vârstă mai diferită. Acum acțiunile sunt mai conștiente, iar visele au scopuri mari, deși mereu va fi loc de mai mărețe. Fiecare treaptă are farmecul său, încerc să o savurez pe fiecare.

Știu că am foarte mult de muncit pentru a mă considera un antreprenor de succes, dar mereu am fost unul dintre norocoșii care „face ceea ce îi place” și căruia „îi place ceea ce face” prin devotament, sârguință, implicare, răbdare și curaj. La ai mei 26 de ani am o experiență frumoasă. O bună parte se datorează oamenilor care au crezut și cred în mine, respectiv, știu că pot și am toate șansele.

DACĂ AȘ DEVENI Președintele Republicii Moldova…

Aș menține acțiunile care ar face viața oamenilor mai sigură și mai ușoară, aș apela la practici externe și le-aș dezvolta, aș păstra vectorii de dezvoltare și aș lucra asupra promovării imaginii statului.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin