EA- actriță. EL- regizor. Împreună sunt cel mai frumos spectacol! Margareta Pântea este femeia care știe să lupte pentru rolul ei de soție, de mamă, de bunică, iar rolurile din teatru deja se bat singure pentru ea. În privirea ei se citesc atâtea povești, atâta dragoste pentru familie, încât face să te oprești și să le surprinzi fericirea într-o fotografie.
Cum arată portretul de familie al Margaretei Pântea?
Muncă! Credinţă! Speranţă! Și toate astea, stropite cu multă dragoste.
Copil fiind, atunci când vi se adresa inspirata întrebare: „Tu ce vrei să te faci când vei crește mare?”, ce răspundeaţi?
Soldat. Ştiu că e absurd. Dar îmi doream să devin soldat. Acum mi-e frică de gândurile copilăriei… să fi intuit zilele de astăzi? Dar, făcând abstracţie de timpurile în care trăim, o femeie de dimineaţă până seară este un soldat. Întotdeauna la datorie. Fie că este fiică, fie că este mamă, fie că este bunică.
Având astăzi trei copii, ce le repetaţi cel mai des?
Să meargă la biserică cât mai frecvent și să primească Sfânta Împărtășanie, să se mărturisească la Părintele-Duhovnic, să trăiască pe această bucată de pământ împăcaţi cu ei și Dumnezeu, să-și păstreze familia, orice nu s-ar întâmpla, să fie împreună! De aceea sunt împotriva plecărilor peste hotare pentru o ,,viaţă mai bună”. Nu există viaţă ,,mai bună” pe alte tărâmuri, dacă dragoste nu e. Unde-ţi sunt copiii, părinţii, bunicii – acolo există tot! Fericirea se construiește cu ai tăi, acasă. Am avut o discuţie, studentă fiind la Moscova, cu un om înţelept. Eu stăteam la îndoială dacă merită să revin după absolvire în Moldova și dumnealui mi-a zis ,,Decât să fii ultima în altă ţară, mai bine fii prima în ţara ta”.
Nu sunt prima în ţara mea, dar mă simt bine pe această bucăţică de pământ pe care am moștenit-o cu drag de la străbuneii noștri. Asta îi învăţ pe copiii mei. Rău, bine, dar acasă ș adunaţi la un loc. Multe familii s-au destrămat cu plecările peste hotare, din păcate. Un pesmete uscat, dar mâncat aici, rămâne a fi cel mai gustos.
Aveţi momente sau zile pe care le păstraţi în suflet cu smerenie?
Botezul și cununia sunt lucruri sfinte. Când l-am născut pe Mihăiţă, mergeam cu el nebotezat la serviciu și Mucuţa Frosîca, bunica lui Sandu, nu dormea noaptea și tot întreba pe mama-soacră ,,Oare când o să boteze copilul cela, că nu pot să mor?” Știţi, uneori mă gândesc la aceste vremuri… Să ne spună lucruri, care ţin de suflet, de conștiinţă și de Dumnezeu. Sincer, mi-e dor de vremurile și oamenii de atunci. Bani și palate nu au avut, dar bogăţia sufletească care ne-au transmis-o nu se compară cu nimic pe acest pământ.
Cum s-a schimbat de-a lungul anilor relaţia cu soţul, cu copiii?
Soţul meu – tatăl copiilor mei și bunicul nepoţeilor noştri, îmi este dragostea vieţii. Îl iubesc enorm, pentru că îl iubesc. Este struna inimii mele. Nu este ușor să ai o familie. Probabil pentru doi oameni e cel mai greu lucru să menţină acest foc aprins în toate anotimpurile, dar nouă, deocamdată, ne reușește acest examen și asta chiar este și o provocare dacă vreţi. Putem să ne ducem crucea până la capăt sau nu? Ieri, astăzi ne-a reușit. Sperăm că și mâine va fi la fel. Copiii urmează să aprecieze. Noi am încercat să fim sinceri cu ei.
Doi oameni de cultură într-o singură familie, este mult sau puţin?
E muuuuult, dar nu te plictisești niciodată. În fiecare zi trebuie să inventezi ceva nou, altfel e plictisitor.
Cât de prezent este „teatrul” la masa voastră?
Acasă nu vorbim despre teatru. La teatru nu vorbim despre casă. Sunt două lumi diferite. Fiecare are spatiul său. Mi se pare corect și chiar frumos să nu fie amestecate aceste două lumi.
Că vă apropie arta este clar, ce fac diferenţele dintre voi?
Eu visez, zbor, construiesc povești și cred în oameni. Soţul meu este realist și practic. Simplu. Dacă am fi la fel, nu ne-ar fi interesant împreună. Eu, construiesc un basm și el vine cu mătura și spulberă aproape tot. Rămâne doar adevărul din iluziile și castelul meu de nisip. Mă coboară cu picioare pe pământ. Și, de foarte multe ori, are dreptate!
Critica vă încurajează sau dimpotrivă?
Orice critică este binevenită. Cum spuneau profesorii noștri, important e să fie constructive. Da, accept critica, doar dacă mă inspiră să construiesc ceva și mai frumos. Cu toate că eu sunt cel mai mare critic al meu. Știu că aș fi putut face mai multe în meserie decât am făcut. Și mă cert pe mine de multe ori. Poate trebuia să nu fiu atât de cuminte. Poate ar fi trebuit să fiu mai îndrăzneaţă în unele cazuri. Dar mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce am.
La 41 de ani aţi devenit mama pentru a treia oară. Cum vă zâmbește azi mezina și nepoţelul în același timp?
Aoleu… E duuuulce!!!!! Și nesăţioasă de aventuri!!!! Zburdalnică și chiar e frumos să fii mamă tânără și bunica sub același ceas.
Care sunt sfaturile de la părinţi-actori sau părinţi- regizori, pentru copiii lor? Doriţi să vă urmeze calea?
O, nuuuuuuuuu!!! Dar, dacă își vor dori, nu au decât să încerce. Eu, le-am spus aproape tot despre succes și insucces. Credinţă și necredinţă. Căderi și ridicări.
Dar, este important să se îndrăgostească ei, de meserie, oricare nu ar fi, să o iubească și să o facă până la capăt cu toate ajunsurile și neajunsurile ei. Noi, le vom fi alături. De ce spun asta? Pentru că, o simt pe Sănduţa că, nu pleacă departe de noi. Îi place să creeze, să viseze, să ajute, să fie liberă în gânduri și acţiuni. Sigur, o vom susţine, orice nu ar alege, pentru că, o iubim și o vom susţine în toate și în tot.
Ce poate schimba o femeie? Există un rol anume?
Simplu. Chiar dacă rolurile și costumele se schimbă. Eu rămân aceeași, cu bucuriile și necazurile mele. Sunt eu în toate și tot.
De ce vă este dor când vă este dor?
De mama, de tata, de mămuţa și de lejancă!
Cine credeţi că vă ocrotește și are grijă de visele dvs?
Dumnezeu!
Casă de Cultură din satul natal Răzălăi poartă numele Margareta Pântea. Cum aţi primit noutatea și dacă acest titlu vă obligă la ceva?
Știam că se discută din timp, de aceea am scris o scrisoare pentru a revizui această propunere. Pentru a accepta decizia asta, părerea mea este că trebuie să fii perfect. Ori eu mai am de lucru la capitolul perfecţiune. Într-un final totul s-a pliat de la sine. Mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Sunt onorată și mă simt atât de mică faţă de aceste personalităţi care au pus semnătura pentru numele meu. Îi îmbrăţișez cu mult drag și mult respect. Vă iubesc, Oameni frumoși.
Care este cel mai frumos miracol din viaţa dvs?
Familia mea. Și că Dumnezeu îmi mai dă zile pe pământ. Viaţa este un miracol! Mihăiţă, Sănduţa, Păuliţa, Dănuţa, Găbiţu și soţul meu, Sănduţu, sunt cel mai frumos dar!
Text: Zina Bivol
Foto: Tatiana Marcu