Dacă în SUA pledează pentru drepturile oamenilor rămaşi fără identitate, aici, acasă, Mariana Dahan are un vis la fel de nobil: să excludă abandonul copiilor şi instituţionalizarea lor şi să facă tot posibilul ca aceştia să rămână în familie. Nu e o misiune simplă într-o ţară în care multe cupluri nu au o locuinţă proprie sau o sursă stabilă de venituri, dar Mariana este acea Zână Bună care crede în minuni. Mai ales că Universul a făcut din viaţa ei o magie…
TEXT: Rodica Ciorănică FOTO: ELENA GOROSHKA
Mariana, ai fost recent la Chișinău cu mai multe misiuni umanitare extrem de importante. Cum te simţi când aduci atâta bucurie copiilor și familiilor aflate în dificultate?
Simt o datorie umană și o responsabilitate socială. Mi se pare straniu faptul că oamenii care au posibilităţi financiare, nu se implică în activităţi filantropice. În Moldova, astfel de iniţiative sunt foarte multe, iar eu am ales să mă alătur misiunii organizaţiei Copil Comunitate Familie (CCF Moldova), pe care o susţin deja de câţiva ani. Dacă m-aţi întreba care sunt cele mai fericite momente din viaţa mea, atunci aș răspunde că unul dintre ele este atunci când văd bucuria copiilor care părăsesc orfelinatele, sau care depășesc acest risc. Dacă aţi ști cât de luminoși sunt ochii mamelor care reușesc să-și păstreze puii alături – asta înseamnă fericire supremă.
Vorbește-mi te rog despre efortul tău personal de a contribui la păstrarea copiilor în familii și la cauza ta împotriva orfelinatelor.
Mă implic direct acolo unde pot schimba ceva. Susţin financiar mamele și copiii care au nevoie de sprijinul meu. Totodată mediatizez și povestesc unei lumi întregi despre misiunea CCF Moldova.
Aș vrea ca mai multe persoane să cunoască adevărul despre ce se întâmplă în orfelinate, să se implice în eforturile de eradicare a acestora. Știaţi, de exemplu, ca în orfelinate mai mult de 80% din copiii NU sunt orfani? Ei au cel puţin un părinte.
Părinţii își duc copiii la orfelinat din cauza sărăciei – elementar nu au cu ce să-i hrănească, lipsă de oportunităţi și susţinere.
În ultimul an, implicându-mă în misiunea CCF Moldova și colaborând cu diferiţi donatori, locali și internaţionali, am reușit să atrag zeci de mii de dolari donaţii ca să susţin zeci de familii în situaţii dificile din Republica Moldova. Doar în acest an, prin contribuţia mea directă, am ajutat 53 de copii să rămână alături de părinţii lor.
Situaţia e diferită de situaţia din lume în general sau din SUA, unde locuiești de mulţi ani?
Da, în Statele Unite sistemul este diferit. Aici, orfelinatele ca instituţii de stat nu există. În schimb, este un mod de “foster care” – asistenta familială – un aranjament de plasare a copiilor în familii temporare. Acest mod de plasament are limitele sale, deoarece nu este o soluţie viabilă, sau perenă. Am întâlnit copii care schimbă familiile gazde de 3 ori pe an. Este foarte traumatizant pentru că aceste suflete sunt purtate pe vânt, fără rădăcini, fără un loc pe care să-l numească ACASĂ.
Vorbește-mi despre cele mai emoţionante istorii pe care le-ai cunoscut?
Cele mai emoţionante istorii sunt din Moldova. Ori poate ele mă întristează cel mai mult, pentru că sunt moldoveancă și mi se pare că nu facem suficient pentru a ajuta copiii noștri. Mai ales când avem posibilitatea de a face acest lucru. Și aici nu vorbesc de bani, dar de susţinere morală, o încurajare omenească. Această susţinere deseori este suficientă pentru o mamă care se simte la limita puterilor sale… și e forţată să-și abandoneze copilul.
Dar, soluţii există! Recent am întâlnit o tânără mămică, de 19 ani, care are o fetiţă de 1 an și jumătate. Mămica visează să-și absolvească studiile universitare și să-și facă o carieră. Dar, din cauza lipselor financiare, Universitatea rămânea pe ultimul loc. De ce societatea noastră, în loc să o încurajeze să meargă mai departe, o judecă pe această tânără mămică? Eu am avut privilegiul de a o cunoaște și pot să spun că este o persoană extraordinară, pozitivă, ambiţioasă, deșteaptă și determinată de a reuși în viaţă. Prin intermediul CCF Moldova, am hotărât să-i ofer o bursă lunară, care îi va permite să trăiască confortabil împreună cu fetiţa sa. Iar la absolvirea studiilor, va primi o sumă mai consecventă, pentru a-și procura o casă. Aș vrea să pot oferi o astfel de bursă tuturor mămicilor care se află într-o situaţie dificilă.
Faci de mulţi ani caritate, personal, sau asociindu-te cu acţiuni caritabile ale diverselor societăţi internaţionale. De ce faci asta? E o decizie care vine dintr-un feeling personal sau e o decizie cu alte motivaţii și rădăcini?
Deseori primesc întrebarea dacă vin și eu din orfelinat. Răspunsul este nu. Nu este necesar să treci prin grozniciile vieţii pentru a deveni o persoană empatică, cu suflet mare. Unii din noi avem mai multe posibilităţi ca alţii de a ajuta și trebuie să o facem. Cel puţin, așa am fost educată eu.
Ce ai avut tu și prietenii tăi și nu au acești copii?
Am crescut pe timpul Uniunii Sovietice și am primit această educaţie pe care o numim cu toţii „cei 7 ani de acasă”. Valorile care ne-au inspirat pe timpuri continuă să mă călăuzească și acum. Copiii din orfelinate nu pot beneficia de acest privilegiu. Lor le lipsește fundamentul relaţiei umane, care este dragostea și căldura familiei.
Dacă ai putea transmite un mesaj oamenilor care deţin bani, putere și influenţă în R. Moldova, ce le-ai spune?
Să investească în viitorul umanităţii. Copii străini nu există: acești copii sunt cei care vor crește și vor forma societatea în care vom evolua cu toţii. Să nu permitem sărăciei, indiferenţei, abuzului și violenţei să-i distrugă. Dacă putem ajuta măcar un copil, trebuie să o facem.
Tu pentru ce i-ai spune mulţumesc lui Dumnezeu?
Că mi-a dat o voce pe care o pot folosi acuma pentru a vorbi despre aceste oportunităţi. Că mi-a oferit acest optimism și această viziune pozitivă. Eu cred în oameni. Eu cred că împreună putem schimba lumea.
