Interpretă și compozitoare
Dacă azi o întrebi, simplu, cine este Natalia Barbu, o să scoată în față femeia, înaintea artistei. Pentru că ea le cuprinde pe toate celelalte. Natalia este mamă, artistă, soție, fiică, dar înainte de toate este un om care încă se descoperă. Toate rolurile ei s-au amestecat și au devenit, împreună, Natalia de astăzi.
Ca mamă, înveți să iubești și atunci când nu te vede nimeni.
Anul acesta am simțit nevoia să mă întorc mai mult spre muzică și spre mine ca artist. Am lucrat, am cântat, am creat și am încercat să-mi dau voie să nu mai fac lucrurile doar pentru că „trebuie”, ci pentru că le simt. Pentru mine, perioada aceasta este despre reconectare și despre a redescoperi bucuria de a face muzică.
Am avut perioade în care muzica a trebuit să aștepte. Și m-a durut această așteptare. Au fost momente în care mi-a fost dor de scenă și de acea Natalia care exista doar acolo. Uneori am simțit că pun o parte din mine pe pauză. Dar, privind în urmă, nu cred că muzica a dispărut vreodată din viața mea. A stat puțin în liniște. Și poate că uneori un artist are nevoie și de această liniște ca să aibă ce spune atunci când se întoarce.
Sigur că există perioade în care ai senzația că nu mai ai timp pentru tine și pentru ceea ce te definește. Dar viața trăită intens devine, până la urmă, material pentru artă. Iubirea, oboseala, fricile, bucuriile, copiii – toate lucrurile prin care treci te schimbă. Poate că nu mai cânți din același loc ca la 20 de ani, dar ai mult mai multe lucruri de spus.
Bucureștiul este acum „acasă”. Dar din Moldova am luat rădăcinile, felul meu de a simți, limba, muzica și o parte foarte importantă din identitatea mea. Oriunde aș locui, lucrurile astea rămân cu mine.
Din Chișinău, îmi lipsește mama, oamenii, anumite locuri, simplitatea unor momente și senzația aceea de „acasă” pe care o ai când cunoști fiecare stradă și fiecare colț. Îmi este dor și de Moldova așa cum o simțeam eu atunci, nu neapărat doar de un loc.
România mi-a oferit un alt spațiu în care să cresc, să mă dezvolt și să-mi văd viața dintr-o perspectivă nouă. Bucureștiul este un oraș foarte viu, uneori obositor, alteori copleșitor, dar mi-a oferit multe întâlniri și experiențe care m-au ajutat să devin omul care sunt astăzi.
Foamea de scenă există mereu. Doar că s-a schimbat. Când eram mai tânără, poate aveam nevoie de scenă pentru confirmare, pentru energie, pentru sentimentul că aparțin acelui loc. Astăzi am nevoie de scenă pentru că vreau să comunic. Vreau să spun ceva și să simt că ceea ce cânt ajunge undeva în sufletul oamenilor. Pentru mine, asta a devenit mult mai important decât simpla prezență pe scenă.
O Natalie pe care publicul n-a cunoscut-o încă? Cred că tocmai pe ea încep să o cunosc și eu. Este o Natalie mai liniștită, dar în același timp mai puternică. Mai puțin preocupată să demonstreze și mai mult preocupată să fie autentică. Cred că maturitatea te învață să nu mai alergi după validare și să te bucuri mai mult de cine ești.
Aș vrea să creez mult. Să fac muzică nouă, să cânt mai mult, să urc pe scenă, să colaborez cu artiști pe care îi admir și, poate, să construiesc un proiect care să mă reprezinte complet în etapa aceasta a vieții mele. Mi-ar plăcea să nu mai simt că trebuie să aleg între a fi mamă și a fi artistă. Cred că cele două pot exista foarte frumos împreună.
Cred că astăzi îmi spun că sunt fericită mai des decât înainte. Nu pentru că viața este perfectă, ci pentru că am învățat să recunosc fericirea în lucrurile mici. Într-o dimineață liniștită, în copiii mei, într-o melodie care îmi place. Fericirea, pentru mine, nu mai este un moment spectaculos. Este mai degrabă o stare pe care învăț să o observ.
Interviu de Rodica Ciorănică, Foto: Gabriel Hennessey
#autocunoaștere