Natalia Gordienko: „Cea mai mare fericire este să dăruieşti viaţă, frumuseţe, să fii jumătatea firavă şi să ai grijă de cei de aproape.”

Nu-i frângeţi păsării aripile! Şi atunci ea îşi va continua zborul până la cele mai înalte culmi, aşa cum ne-a obişnuit pe toţi la ai săi 30 de ani neîmpliniţi. Judecând după realizările, ambiţiile şi potenţialul Nataliei, nimeni nu se va mira s-o vadă în câţiva ani şi în cele mai importante funcţii ale statului.

1.Nu regret nimic din cele întâmplate în ai mei 29 de ani. Și au avut loc multe şi de toate, încât aş putea scrie o carte: mi-am pierdut devreme mama, apoi bunicul drag – aş da orice ca să-i întorc, dacă aş avea posibilitatea. Dar ştiu că ei sunt îngerii mei păzitori, mă urmăresc de sus şi se mândresc cu mine. În afară de asta, n-aş vrea să schimb ceva, pentru că eu cred în soartă şi dacă ceva s-a întâmplat, aşa a fost să fie. Ceva mi se ia, altceva mi se întoarce – poate chiar peste aşteptări.

2.Singurul lucru pe care l-aş mai cere ar fi timpul – e cel mai de preţ, pentru că nu putem să-l cumpărăm, să-l întoarcem sau să-i controlăm parcursul. Mai am nevoie de timp ca să-i spun mamei măcar încă o dată cât de tare o iubesc.

3.Femeile şi bărbaţii fac parte din lumi diferite. Noi percepem altfel tot ce se întâmplă în viaţă și punem accentul pe priorităţi diferite – anume de la asta pornesc toate conflictele între cele două sexe.

4.Nici în ruptul capului n-aş vrea să facem schimb de locuri şi să aflu ce înseamnă să fii bărbat, pentru că cea mai mare fericire este să dăruieşti viaţă, frumuseţe, să fii jumătatea firavă şi să ai grijă de cei de aproape. Femeia are de toate: putere, frumusețe, emoţii. E super cool să fii femeie! Să fii o femeie fericită e şi mai şi!

ef0a6995_opt
Director general la Русское Радио Мoldova, Radio The One, Artist Emerit al Republicii Moldova Data şi locul naşterii: 11 decembrie 1987, Chişinău Studii: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, specialitatea canto de estradă şi jazz

5.Pentru cineva, fericirea înseamnă copiii. Pentru altcineva – cariera sau libertatea. Pentru mine, fericirea înseamnă abilitatea de a găsi echilibrul în aşa fel încât să îmbin familia frumoasă şi cariera de succes, să fiu iubită şi să iubesc.

6.Dacă s-ar face un film despre mine, aş prefera să se numească „Aripi de pasăre” sau „Nu-i frângeţi păsării aripile”… Nu de alta, dar „Женщина которая поет” a fost făcut despre Alla Borisovna, pe când eu încă nici nu eram în viaţă.

7.Femeia adevărată emană un câmp energetic puternic, dar şi o energie sexuală, nu vulgară – e tot ce îi este dat de la natură. Mai emană înţelepciune, răbdare, înţelegere. E femeia care poate fi partenera oricărui bărbat. Ea trebuie să fie realizată, inclusiv sub aspect material, dar şi o mamă bună. Femeia adevărată nu trebuie să apară nicăieri neîngrijită. Bunica, cel mai scump şi uimitor exemplu de femeie adevărată pentru mine, m-a învăţat să arăt ca o „bijuterie” chiar şi atunci când merg la magazin.

8.Activitatea de director general la cele două posturi de radio mi se pare foarte interesantă, deşi deseori sunt întrebată la ce bun îmi trebuie asta. Sunt pregătită mereu pentru noi explorări.

9.Noua experienţă nu m-a schimbat în vreun fel, pentru că e legată tot de creaţie. Totuşi, acum văd lucrurile altfel, din postura conducătorului care alege piesa la radio, nu doar a interpretului. Acum percep altfel expresia despre piesa ce „nu corespunde formatului postului”.

10.Mă interesează, de asemenea, politica şi administraţia – de ce nu le-aş încerca? Iertată să-mi fie modestia, un om talentat este talentat în toate şi, dacă până acum le-am reușit pe toate, de ce n-aş accepta această provocare? Sunt sigură că mă voi descurca. Sunt un om ambiţios, un lider, în pofida tuturor greutăţilor.

Text: Marcel Toma

Foto: arhiva personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin