O basarabeancă a organizat un show de modă care a anulat granița dintre cele doua maluri ale Prutului (Foto)

O basarabeancă a organizat un show de modă care a anulat granița dintre cele doua maluri ale Prutului. A unit podurile și a făcut un podium, unde moda, arta și inteligența artificială au defilat mâna în mână. Organizatoarea spectaculosului proiect – Privé Fashion Events, Viorela Dimici, susține că debutul său în România a fost de bun augur, iar emoțiile, energia vibrantă pe care a văzut-o pe fețele celor prezenți, i-au transmis senzații puternice.

Ediția din acest an a epatat cu un show incendiar în  Iași,  într-o noapte care a aprins inimile și imaginațiile. Privé Fashion Events  a înălțat  moda la un nivel superior, devenind locul în care visul și realitatea s-au împletit într-un spectacol fascinant și memorabil. 

Creatorii de modă din România și Republica Moldova au adus în lumina reflectoarelor colecții uluitoare, transmițând prin fiecare croială și textură o poveste unică. 

Privé a traversat frontierele dintre Chișinău și Iași, aducând cu sine o briză de inovație și creativitate care a eclipsat orice așteptare. A fost o seară excentrică în care moda și arta s-au îmbinat perfect în peisajul unic şi fascinant de la Palas Campus. Încă simt pulsația acelei seri memorabile. Cei prezenți au fost martorii unor colecții impactante, stilizate cu măiestrie, ţinute care au oferit o sursă nesecată de inspirație. Fiecare colecţie prezentată în cadrul Privé Fashion Events,poate fi integrată cu grație în viața de zi cu zi. Iașul a primit cu brațele deschise acest proiect, iar acum ne pregătim cu entuziasm pentru ediţia de primăvară.”, a mai adăugat fondatoarea proiectului, Viorela Dimici.

Evenimentul a adunat sute de aprecieri, acreditându-l drept cel mai excentric și notoriu spectacol de modă, în care arta s-a îmbrăcat în eleganță. În cadrul evenimentului, invitații au putut admira lucrări de sculptură realizate în bronz și semnate de artistul vizual Felix Aftene, precum și cea mai recentă expoziție realizată de Vladlen Babcinețchi intitulată „Figuri celeste”.

Colecțiile prezentate la “evenimentul fără podium” au țintit privirile, devenind cartea de vizită a serii. Care sunt acestea şi cum au arătat ele prin obiectivul lui Cosmin Şovan, vedeţi în continuare:

TUDOR HALAȚIU

BERREZZO

DORIS

IRENE VITALI

A&S NEGULESCU

NICOLE STORM

REYA BRIDAL COUTURE

ATELIERUL DE STIL

COTTON

REVELLE

POISON

MAISON YVONNE

READY BY FORTUNA SISTERS

ANTONIA NAE

Acest eveniment a funcționat ca un far pentru personalități de excepție, artiști cu viziuni spectaculoase și pasionați ai modei, care au luat parte la acest show unic,  printre ei: Alexandra Ungureanu, Silvia Popescu, Irisha, Antonia Nae, Tudor Halațiu, Cristina Anti, Maria Ioana, Ana Irina, Silvia Nemțanu și mulți alții.  Prin prezența lor, au definit această seară într-un mod cu adevărat memorabil.

Următoarea ediție Privé Fashion Events va avea loc la sfârșitul lunii martie, anul viitor, atunci când vom savura cea de-a doua ediție a show-ului de modă și artă, la Iași. 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin