Un Ianus cu două fețe: cu o față întoarsă spre trecut, cu gândul la istoria bogată în tradiții multiculturale și multietnice a orașului, care ne-a lăsat o moștenire arhitecturală, ce urmează a fi recuperată și pusă în valoare, iar cu altă față îndreptată spre viitor, spre modernitate, în corespundere cu tendințele de dezvoltare a marilor orașe europene. Dar în același timp, el urmează a fi profund conștient de necesitățile cotidiene ale locuitorilor săi, pe care să le poată asigura cu o echipă de profesioniști, pregătită pe orice domeniu de administrație publică. Așa voi încerca să fiu, pentru a putea asigura chișinăuienilor un confort și o comoditate existențială, dincolo de originile etnice și limba pe care o vorbește. Chișinăul trebuie să fie un oraș care ne unește pentru aspirația noastră de libertate și pentru viitorul nostru european.
Prima mea întâlnire cu orașul a fost pe la începutul lui 1980 și a fost legată, probabil ca și în cazul multor altor copii ai perioadei sovietice, de vizita la Circul din Chișinău. A fost o excursie organizată din sat și am fost aduși în fața clădirii Circului, care mi s-a părut enormă și impresionantă.
Chișinăul de ieri are trei identități distincte și care aflate într-o concurență civilizațională au încercat să se anihileze una pe alta. Orașul de până la Primul Război Mondial a fost opera unui primar vizionar, Carol Schmidt, și a unui arhitect de calibru european, Alexandr Bernadazzi, care împreună au imprimat personalitate și caracter european Chișinăului. Era un oraș cu aspect imperial rus, cu o bogată comunitate evreiască și armeană, dar în care elementul românesc, majoritar se regăsea cu greu.
În perioada interbelică lucrurile s-au inversat. „Chişinăul în 1919 arăta ca oricare alt oraş provincial rus, elementul românesc fiind încă intrus, dar în totalitate acasă în satele din apropiere. Dar în 1925 Chişinăul era cu certitudine o capitală provincială românească, deşi cu un anumit specific rusesc”, așa ne relatează Charles Upson Clark această schimbare.
La Chişinău au fost construite multe case individuale, vile urbane, imobile cu apartamente de raport într-un stil specific, apropiat „Artei 1900” şi numit în mod curent „Stil neoromânesc” sau „Stil modern românesc”. În spiritul acestei orientări stilistice a lucrat la Chişinău arhitectul Nicolae Mertz. Pentru toate aceste clădiri de stil neoromânesc sunt caracteristice compoziţii volumetrice cu o plastică activă, evidenţiată de contrastul între zidăria masivă şi spaţiile libere – logii, terase, balcoane, etc. Coloanele din lemn sau piatră, utilizate în decorarea acestor edificii au detalii împrumutate din arhitectura tradiţional românească, în special inspirate din edificiile epocii lui Constantin Brâncoveanu. Din acest motiv una din denumirile acestui stil „neoromânesc” este „stilul pseudobrâncovenesc”. Tot atunci au fost construite multe clădiri cu destinaţie socială cum ar fi Palatul Muncii (viitorul Teatru Naţional „M. Eminescu”), Clubul ofiţerilor (viitorul hotel Moldova, azi sediul Mobiasbancă), şcoala pentru copiii feroviarilor (sediul policlinicii), etc.
Perioada sovietică și-a adus propria contribuție, în care un rol important l-au avut prizonierii de război germani și unguri, care au construit mai multe edificii importante din Chișinău (printre care și sediul Ministerului de Interne). Arhitectura realismului socialist sovietic a luat amploare în anii 1960-1970, o mare contribuție aparținând Allei Kiricenco, cea care a proiectat Viaductul, modernizarea sectorului Botanica, Circul și autostrada spre Aeroport.
Cu regret nici unul din primarii de după 1991 n-a reușit să imprime Chișinăului de astăzi o identitate, despre care putem spune că este o identitate post-comunistă. Natura coruptă a funcționarilor publici și a celor din administrație n-a permis elaborarea unui nou Plan General Urbanistic, care ar fi așezat orașul în trendul marilor capitale europene. Din cauza compromiterii procesului de integrare europeană capitala noastră a rămas în afară modernizării de tip european, fapt care s-a întâmplat în marile orașe din România.
Evoluția Chișinăului de mâine va fi afectată de evoluția generală a R. Moldova, pentru că orașul nu poate exista în afara tendințelor de dezvoltare ale țării. Victoria forțelor proeuropene ar oferi o șansă reală de schimbare în Chișinău și ar aduce finanțări europene extinse, multe dintre care nerambursabile, iar o apropiere de România ne-ar permite să accesăm fonduri și experiență de modernizare deja aplicate peste Prut. Chișinăul are alături, la 150 km, exemplul Iașului, vechea capitală a Moldovei, care s-a transformat miraculos în ultimul deceniu, tocmai datorită proceselor de integrare europeană.
Lacul și parcul Valea Morilor este locul meu preferat din Chișinău. De la începuturile reveniri mele în capitală am locuit în proximitatea acestei zone, dar pe partea dinspre Dendrariu. De ceva timp m-am mutat pe cealaltă parte, spre cinema Gaudeamus, dar am rămas fidel acestei zone unde mă regăsesc spiritual, mă plimb și unde practic sportul.
Chișinăul mi-a oferit multe bucurii, aici am câștigat patru titluri de campion național la box, aici am publicat prima carte, mi-am întemeiat o familie și aici mi s-a născut Andrieș, fiul meu, care este cea mai frumoasă trăire.
„În oraș la Chișinău, are omul dorul său, și când pleacă undeva, doru-i rupe inima”. Parcă așa cântau surorile Ciorici. Ascultam piesa asta la radio în sat și mă gândeam ce bine că la Chișinău că „n-are iarmă de tramvai”.
Chișinăul nu are un centru istoric pe măsură, care ar putea fi pus în valoare. Pentru că chiar avem cu ce ne lăuda din acest punct de vedere. R. Moldova și capitala ei sunt puțin cunoscute străinilor, care ne văd ca o zonă gri. Chiar și românii de peste Prut. Nu ne ajung multe. Poate o mai bună promovare a imaginii, poate circuite turistice care să includă și locurile istorice din oraș, drumurile proaste, hotele scumpe… offf, mă opresc aici ca să nu fiu prea pesimist.
Delimitarea și amenajarea centrului istoric; extirparea corupției din primărie și eliminarea mafiei imobiliare, care distrug orașul și îl transformă în monstru; o mai bună dezvoltare sectorială, prin includerea plenară a sectoarelor orașului în viața orașului și o mai bună conexiune a suburbiilor la realitățile sociale, turistice, culturale și sportive ale capitalei. Și sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-aș schimba în primul rând dacă aș ajunge primar de Chișinău.
Iubiți orașul, pentru că acest lucru este principala motivație de transformare a Chișinăului. Aduceți aici prieteni și cunoscuți de peste tot din lume, învățați istoria urbei, pentru că atunci când veți cunoaște bogăția tradițiilor sale, veți înțelege în ce oraș minunat trăim.