VICE-DIRECTOARE MEDAZUR MED SPA & MEDAZUR ACADEMY
Norocoasa care nu ar schimba nimic
Și-a dorit să devină o dansatoare celebră, dar viața a făcut-o să se îndrăgostească de vocația mamei sale și a ales să îi fie alături în una dintre cele mai performante clinici de frumusețe de la noi. Olga este la curent cu toate noutățile în materie de tehnologii și îngrijire, iar fiecare zi la birou este o bucurie și o descoperire continuă. Anul 2023 a fost remarcabil – clinica și-a lansat propria linie de cosmetice!
Scopul anului 2023 a fost să dezvoltăm compania prin crearea propriului brand de cosmetice. În fond, aceasta a și fost decizia cea mai importantă asumată după analize serioase ale pieței. Iar de aici încolo totul abia începe – în primul rând cu o inedită campanie de promovarea a acestui brand atât pe teritoriul Moldovei, cât și în afară.
Cea mai de prețioasă concluzie a anului a fost că totuși putem îmbina o carieră de succes cu educația copiilor, astfel ca aceștia să fie și buni, și deștepți, și plini de gratitudine. Aceasta e reușita mea personală, care a fost posibilă datorită susținerii necondiționate a soțului meu și a celor apropiați.
Cred că mi-a mers în viață, pentru că din start am avut norocul să fac ceea la ce am visat, fără chinul alegerilor și fără pierdere de timp.
Aș repeta același drum, indiscutabil. Cu excepția unui moment – aș evita revenirea grăbită la muncă din concediul de maternitate, pentru că băieții cresc atât de repede…
Nu am trecut prin eșecuri memorabile în afaceri, dar, după mine, business înseamnă oamenii cu care muncești și alături de care te dezvolți. Dacă cineva e împotrivă și te trage înapoi, atunci acesta chiar poate fi cel mai mare eșec…
Succesul este atunci când îți realizezi scopul și toată lumea, toată echipa este satisfăcută de rezultat, realizând principiul sinergiei 2+2=5. Cu siguranță, suntem cu toții dependenți de succes, pentru că asta provoacă realizările de mai târziu.
Anul 2023 m-a făcut fericită prin lansarea brandului Medazur Med Skincare, universal pentru femei și bărbați. Linia noastră de cosmetice se produce în Germania, se certifică în Belgia și este expusă exclusiv în Medazur Shop. Așa că nota acestui an e cea maximă – 10!
Fără modestie, recunosc că sunt tare mândră de faptul că reușesc să fac nu totul, dar tot ce este mai important în viață.
O persoană care primește titlul Omul Anului nu trebuie să uite niciodată de susținerea și încrederea oamenilor care o înconjoară. Și să le fie recunoscătoare pentru asta.
Sunt omul care investește mereu în creșterea sa profesională. Fac mereu calificări și cursuri de profil, inclusiv internaționale, vizitez SPA-uri celebre în toată lumea ca să capăt experiență și să mă inspir. Industria evoluează cu pași uimitori și nu poți rămâne în urma concurenței sau chiar a clientelor, care sunt foarte bine documentate vizavi de know-how-ul din domeniu.
Ce urmează? Urmăriți-ne și veți afla despre ce va fi următoarea pagină.
Regrete? Că nu am avut un frate. Mereu mi-am dorit asta…
Ziua in care am fost cea mai fericită? Probabil nu voi fi deloc originală cu acest răspuns. Dar aceasta e ziua nunții mele și zilele de naștere ale copiilor mei.
Lasă un răspuns