
Dumitru Bălțătescu
Director artistic al BALETULUI NAȚIONAL JOC
Născut pe 6 februarie 1994, com. Băcioi, mun. Chișinău
Studii: Coregrafie, Științe umanistice, Culturologie și Management artistic

Este unul dintre cei mai tineri și dedicați promotori ai dansului popular autentic. În calitate de director artistic al Baletului Național JOC, Dumitru Bălțătescu îmbină energia generației sale cu respectul profund pentru tradițiile strămoșești. Prin viziune, disciplină și pasiune, duce mai departe patrimoniul coregrafic al neamului, oferindu-i o expresie vie pe marile scene. Iar trofeul vine și pentru cel mai tare show al anului, Voievod.
Cea mai frumoasă decizie a fost să aleg să construiesc oameni, nu doar spectacole. Am investit timp și încredere în tinerii artiști care poate nu aveau încă experiență, dar aveau focul cela în interior. Viitorul culturii se clădește prin încrederea pe care o oferi generațiilor care vin. Momentul în care văd cum o idee artistică prinde viață în scenă îmi aduce cea mai mare satisfacție. Repetițiile, emoția colegilor și reacția publicului sunt energia care mă motivează.
Am învățat că oamenii într-adevăr sunt mai sensibili decât par și mai puternici decât cred. În spetele fiecărui artist există o istorie care merită înțeleasă. Când oferi tinerilor încredere, pot face lucruri extraordinare.
Responsabilitatea de a gestiona momente dificile, mai ales atunci când în colectiv sunt perioade tensionate m-a făcut mai puternic. Când un proiect a rămas nefinanțat sau nesusținut, am ales să inițiez altul care a fost realizat cu succes și a ridicat spiritul echipei și încrederea în sine. A existat o situație când a trebuit să spun lucrurilor pe nume și să apăr demnitatea oamenilor din jurul meu și a instituției. Să pun accent pe valoarea istorică a Ansamblului, nu pe interesul personal, pentru a păstra și valorifica ceea ce a rămas moștenire întregii țări.
Fără premii, funcții și trofee rămân un om simplu care iubește tradiția, muzica și dansul. Funcțiile trec, dar pasiunea pentru artă și respectul pentru oameni rămân. În viața de zi cu zi sunt același om care caută frumusețea în lucrurile simple. Sunt un om care crede în puterea artei de a ține un popor unit. Îmi dedic timpul dansului și tradiției pentru că ele spun cine suntem. Dacă prin munca mea reușesc să aprind o emoție în inimile oamenilor, atunci simt că mi-am împlinit rostul.
Interviu: Ileana Rusu, Foto: arhiva personală





Lasă un răspuns