Puterea dantelelor negre

Firul roșu care străbate acest număr de revistă este Puterea.

Puterea care se ascunde sub umeri fragili, dantele camuflate discret sub deux-piece-uri de croieli masculine.

Forţa ei de a se reinventa. Curajul de a începe, indiferent ce vârstă are. Zâmbetul ca un ambalaj al ascunselor dureri. Capul sus cu care se mișcă spre centrul lumii. Și nedorința de a lua în seamă „ce mai spune lumea”.

Dacă ați observat, sunt niște ani deja de când am învățat să ne mișcăm și să dansăm în această lume a femeilor care își caută de treabă sub priviri uimite de bărbaţi. Suntem peste tot foarte bune – în finanțe, media, acasă, politică, IT. Chiar și copii putem face singure. Suntem empatice, dar și dure. Vulnerabile, dar și nemiloase. Talentate și duioase.

În această ediţie ne-am propus să fim niște confidenți cuminți ale unora dintre cele mai puternice și moderne femei ale prezentului.

Vreau să le cunoașteţi.

Aliona Stratan, vicepreședinte MAIB. E un text despre metamorfozele pe care le face în banking, dar și despre credinţa în destin. „Multe chestii din viața mea ar fi inexplicabile, dacă nu ar fi destinul.”

Carmina Vicol, femeie cu câteva afaceri în gestiune. De la ea veţi afla verbul a pierde… „Este unul din cele mai grele verbe. Dar timpul poate atenua anumite momente și te face să accepți”.

Diana Al Faraj, medicul celebru de la Medpark. Despre cum acasă și pereții țin cu noi, despre cei trei copii născuți într-o lume diferită și despre femeile pe care le ajută să cunoască sentimentul magic al maternităţii.

Mariana Tabuică, vicedirectorul de la Fly ONE. Nu are acces în cabina piloților aeronavei, dar este prezentă la conducerea uneia dintre cele mai importante companii pe piața transporturilor aeronautice. Iar acasă, femeia care a știut să fie o mamă, iubită și soţie de neînlocuit.

Natalia Miterev, femeia care visează să-l fotografieze pe Constantin Habenski, care a înmormântat un fotbalist celebru, tatăl copiilor ei și care trăiește prin creație, iubind viaţa, oamenii, meseria.

Valentina Naforniţă, celebra soprană. Despre lucrurile care se întâmplă când trebuie să se întâmple.

Varvara Buzilă, cercetătoarea tradiţiilor. Despre cum fiecare dintre noi poate fi asemuit căutătorilor de comori.

Iar, de pe copertă, ne zâmbește o femeie care de la 16 ani și-a urmat drumul spre NEXT Level – Elvira Jain, model de talie internațională, mamă și soţie fericită.

Vă invităm să savuraţi această călătorie în lumea moldovencelor care inspiră, emoţionează și ne motivează să dăm ce avem mai bun. Lectură faină!

Cu drag, Rodica Ciorănică

Abonează-te la articolele

Vip Magazin