Rodica Ciorănică, despre lecții învățate și plăceri nebune

Experiențele din trecut și viitor se contopesc în cel mai recent interviu acordat de către Rodica Ciorănică pentru everydayjournalism. Directorul revistei VIP magazin, dă cărțile pe față și dezvăluie ce planuri și-a rezervat pentru 2018, nuanțele profesiei de jurnalist, dar și atuul revistei care-i poartă amprenta.

„Ambele sunt despre oameni. VIP magazin e copilul pretențios care face în această primăvară 14 ani și care în acest an trebuie să uimească cu o haină nouă. În câteva zile, oferim premiile OMUL ANULUI și scoatem și ediția tipărită despre oamenii care ne-au impresionat în 2017. Cu siguranță, veți mai auzi despre asta.”, declară jurnalista. Mai multe, afli în interviul de mai jos:

-Ai început anul 2018 cu plecarea de la Pro TV și totodată cu inspirație pentru noi proiecte. Ce înseamnă pentru tine această schimbare?

– E o schimbare care mi-a adus multă libertate și poftă pentru proiectele personale, care începuseră cumva să sufere din cauza absenței mele. E un an în care mă reevaluez  și îmi pun într-o ordine nouă lista de priorități. Am devenit mult mai pretenţioasă, am nevoie de calitate şi de câte un strop de noutate în tot ce fac. Altfel spus, e foarte bine pentru mine și acest an a început cu o energie de care nu m-am mai bucurat demult.

photo031-copy-880x587– Chiar dacă nu te vedeai în televiziune, ai ajuns anume acolo. Om al televiziunii devii sau te naști?

– Devii, cu siguranță. E vorba de un șir de experiențe pe care le trăiești și care într-un anume moment te aduc acolo, în televiziune. Uneori putem avea noroc de cineva care să te vadă potrivit cu televiziunea și cu istoriile pe care le poți spune astfel încât cei care se uită la emisiunea ta să se prindă că ramân în fața televizorului ca să te asculte pe tine, pentru că se regăsesc în felul în care le vorbești și le spui lucruri altfel decât le aud în altă parte.

– Ce se afla dincolo de ecran, ce ai luat cu tine în viața cotidiană?

– Experiență, empatie, mândrie pentru cei cu care am stat de vorbă, dar și lecții despre cum nu trebuie să fiu sau să procedez vreodată în raport cu ceilalți. Fiecare zi te face să fii mai bun, să te șlefuiești, te trimite în ziua care vine cu un bagaj ce te va ajuta să treci mai ușor prin ea.

Articolul integral poate fi citit aici.

 

Sursa: Everyday Journalism

Reporteră: Axenia Samocrainaia

Fotografă: Victoria Tihonova

Ținută: Catalin Botezatu & Viggo

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin