ROGOB – Top Branduri 2021

Rogob este unul dintre cele mai cunoscute branduri şi un nume de referinţă pentru economia Republicii Moldova, iar acest lucru a devenit posibil prin muncă, dedicaţie, prin stabilirea şi implementarea unor principii clare, printr-o permanentă investiţie în calitate și în profesionalismul angajaţilor. Toate acestea au făcut ca Rogob să devină cea mai mare și modernă companie din Republica Moldova producătoare de mezeluri și delicatese din carne.

Produse în 0
unități din țară

TRADIȚIA CA LA EA ACASĂ

Bazele companiei au fost puse încă în a.1997 de soții Grigore şi Fevronia Roșca, iniţial pornind ca o afacere de familie. Pe parcursul anilor afacerea s-a dezvoltat, iar mezelurile preparate conform rețetelor tradiţionale au câştigat încrederea consumatorilor.

În 2008, odată cu numirea în funcţia de director general a fiului lor, Igor Roşca, a fost redefinit planul de afaceri, stabilindu-se noi ținte, mult mai ambițioase.

Astfel, întreprinderea a dat startul dezvoltării propriei sale reţele de magazine specializate, toate gândite, proiectate, amenajate şi dotate după modele europene.

În anul 2013, întreprinderea a deschis cea mai modernă fabrică de mezeluri din R. Moldova, conform tuturor normelor sanitare şi standardelor de calitate europene. Ca rezultat, s-au creat condiţii de muncă impecabile ce corespund tuturor normelor şi standardelor internaționale, acestea fiind înalt apreciate inclusiv de specialiști și înalți demnitari europeni.

NOI ORIZONTURI DE EXTINDERE

La moment, întreprinderea are un spaţiu de producţie de 5000 mp. Fiind proiectată de experţi de peste hotare, fabrica are o capacitate de producție ce depășește 50 de tone de produs finit timp de 24h. La moment, la „Rogob” sunt fabricate peste 300 de produse.

În anul 2010, la Chișinău, în sectorul Râșcani, a fost deschis primul magazin „Rogob”. Începând cu anul 2018, „Rogob” a lansat un nou format de magazine de proximitate – „Rogob Foodmart”, care include un asortiment variat de produse alimentare, băuturi, precum și modulul de alimentație publică cu produse culinare preponderent din carne, proaspăt gătite pe loc – „Rogob Grill Cafe”.

Astăzi, produsele „Rogob” pot fi procurate în peste 4500 de unități comerciale din Republica Moldova, precum și în rețeaua comercială proprie „Rogob Foodmart&Grill Cafe” extinsă național cu peste 40 de magazine de proximitate.

SUCCESUL ESTE ÎN MANAGEMENTUL DE CALITATE

Managementul „Rogob” explică succesul întreprinderii prin dedicația, implicarea și capacitatea de gestionare eficientă a afacerii. Împreună cu o echipă de profesioniști, conducerea întreprinderii identifică soluții sustenabile, astfel consolidând afacerea și asigurându-i creșterea. Calitatea produselor este o valoare fundamentală în activitatea întreprinderii, în tot ce face „Rogob” se simte grija față de consumatori, excelența, inovaţia și progresul.

SIGURANȚA PRODUSELOR – PRINCIPIU DEFINITORIU AL ÎNTREPRINDERII

Un principiu definitoriu al întreprinderii este politica în domeniul siguranţei alimentelor, care se concretizează prin stabilirea unor obiective de calitate fără compromisuri. Îndeplinirea acestora este monitorizată, analizată şi revizuită periodic astfel încât să asigure creşterea competitivităţii şi siguranței alimentare, implementarea reglementărilor naţionale, satisfacerea aşteptărilor și nevoilor clienţilor, creşterea performanţelor de mediu şi prevenirea poluării mediului prin reducerea şi înlăturarea impactului rezultat din procesele de producţie.

LIDER INCONTESTABIL PE PIAȚĂ

Compania „Rogob” tinde spre poziția de lider incontestabil pe piață ca volum de producție și preferințe ale consumatorilor. Întreprinderea are planuri ambițioase de extindere prin dezvoltarea sortimentului, a reţelei de magazine proprii şi a parteneriatelor durabile pe segmentul retail, asumându-şi rolul de port drapel al industriei prin excelenţă profesională şi devotament faţă de consumatori.

 

INVESTIȚIA CEA MAI PREȚIOASĂ  PERSONALUL

Conducerea întreprinderii investeşte mult în dezvoltarea personalului, deoarece este convinsă că fără oameni competenţi, profesionişti, dedicaţi şi cărora să le placă ceea ce fac, niciun business nu poate fi de succes. Igor Roşca este adeptul ideii că numai un business făcut cu multă pasiune și cu dăruire de sine poate genera rezultate frumoase. Acest crez al său a devenit o piatră de temelie pentru întreprindere şi îi explică în mare parte succesul.

Cunoscând capacitatea de a realiza obiectivele stabilite a colectivului pe care am onoarea să îl conduc, sunt sigur că vom reuşi să realizăm planurile ambițioase pe care ni le-am setat.

Igor ROŞCA

DIRECTOR ROGOB

Abonează-te la articolele

Vip Magazin