Savatie (Ştefan) Baştovoi, „Omul Anului 2017” în literatură

Este autor a peste 20 de cărți vândute într-un tiraj cumulat de aproape jumătate de milion de exemplare. Acest fapt îi oferă aprecierea „cel mai citit autor român contemporan”, dar și posibilitatea de a transmite larg, prin scriitura sa cristalină și limbajul simplu, mesaje extrem de profunde și esența unor subiecte durute. Anul literar 2017 a început pentru Savatie Baștovoi cu lansarea volumului Antiparenting și s-a încheiat armonios prin cartea Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei.

Prin ce a fost deosebit anul 2017 în viaţa dvs.? Ce aţi reuşit ca scriitor?

Nu sunt genul de om-contabil, nu judec faptele trecute. Am mintea întotdeauna îndreptată spre viitor şi spre ceea ce am de făcut azi, acum. Trecutul se contabilizează singur, indiferent de impresiile noastre despre el. Sper să nu greşesc dacă zic că în anul care a trecut am scris şi publicat două cărţi: „Antiparenting”, cartea care a stricat toate ratingurile de vânzări în România, depăşind 20.000 în primele trei luni, şi „Dumnezeu povestit pe înţelesul unei femei”, cu un tiraj de 10.000 în prima lună. Am îngrijit, ilustrat şi editat o frumoasă carte despre ultimii ani de viaţă ai unei mame bolnave de cancer, Florica Baţu-Ichim, care s-a bucurat de succes în România. Am înregistrat o marcă la AGEPI. La sfârşitul lui decembrie, mi-a apărut al doilea roman la Paris, la una dintre cele mai mari edituri franceze, Actes Sud, deşi cartea a intrat în librăriile din Franţa în ianuarie 2018. Mi s-au aşezat în cap alte câteva cărţi pe care urmează să le scriu, pentru mine cel mai preţios şi hotărâtor moment în scrierea unei cărţi fiind momentul zămislirii ei în capul meu, scrierea propriu-zisă fiind ceva secundar şi de la sine înţeles. Cred că a fost un an bun şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut cu mine în acest an.

Cum este să fii numit „cel mai citit autor contemporan”, cu tiraje de zeci de mii de exemplare vândute pentru o carte, cărţi traduse în Franţa şi Italia şi cum reuşiţi să păstraţi smerenia, necălcând pe terenul trufiei?

De când mă ţin minte, am fost pregătit de părinţi să fac ceva măreţ în viaţă. A fost condiţia vieţii mele, ceva ce trebuia să fac. Când eram în liceu, am aflat de Premiul Nobel şi am zis că trebuie să-l iau. E o copilărie, azi nu mi se mai pare cel mai mare lucru să iei Nobelul, aş prefera să fiu un bun scriitor şi cărţile mele să bucure cât mai multă lume, acum şi după moartea mea. Acestea au fost obiectivele mele de mic copil, nu e ceva cu care trebuie să mă mândresc. Scrisul nu este o virtute, este un talent. Cine se mândreşte cu talentele e un prost, pentru că talentele, spre deosebire de virtuţi, sunt înnăscute. Dumnezeu cunoaşte inima mea. Dacă voi ajunge vreodată să mă stropească îngerii cu şampanie pentru că voi fi declarat cel mai mare scriitor din toate timpurile, păcatele mele nu mă vor lăsa să mă bucur prea tare. Ştiu cine sunt: ştiu când să mă bucur şi când să mă smeresc.

După „Antiparenting”, cartea care a provocat puternic opiniile publice şi care a fost tirajată de patru ori, nu aţi avut ezitări la următoarea carte şi gânduri că nu vă puteţi depăşi acest succes?

Eu, când o să înţeleg că nu mă mai pot depăşi în scris, nu voi mai scrie. Fiecare carte îşi are timpul ei. Unele cărţi renasc după un timp, aşa am păţit cu „Iepurii nu mor”, un roman scris în 1996, pe când aveam 20 de ani şi care acum a ajuns la Paris şi în Italia şi cred că este o carte care va rămâne. Există şi cărţi de moment, cărţi-comentariu sau cărţi de atitudine – ele se pot învechi. Asta nu înseamnă că sunt nişte cărţi mai rele, ci doar că exprimă un alt gen şi au o viaţă mai scurtă. Cred că un scriitor care are ambiţia să scrie doar cărţi geniale este un ratat. Trebuie să te poţi depăşi cu graţie pe tine însuţi, să poţi spune senin că o carte din cele scrise de tine a îmbătrânit sau că nu-ţi mai place. Doar aşa te pui şi scrii alta nouă. Important e să scrii din prea plinul inimii, să nu ajungi să-ţi storci capul ca pe un tub golit de pastă de dinţi. Eu cred că cele mai bune cărţi ale mele abia urmează. Iar dacă nu va fi aşa, nu mă întristez, o să fac genţi bune sau o să cresc cartofi buni. Important e să facem bine şi cu bucurie tot ce facem.

Nu vă temeţi de titluri stranii şi controversate… de subiecte care dor şi care pun multe semne de întrebare… le alegeţi intenţionat în această cheie? Cum vin subiectele cărţilor pe care le scrieţi?

Eu vin în proză şi eseu din poezie, de aceea titlurile mele sunt subiecte de discuţie în sine. Am fost pasionat de poezia japoneză, de scriitura scurtă şi densă, de puterea cuvântului în sensul cel mai profund. S-a dovedit că această abordare este întru totul conformă cu aşteptările publicului modern, care are de ales din miile de oferte. O carte se cunoaşte de la titlu.

Sunteţi un autocritic sever? Ce analizaţi întâi de toate la propria scriitură?

Să fiu sincer, să nu scriu cărţi supte din deget. Dacă nu am ce spune, fac genţi, sap o groapă, zidesc un zid, dar nu scriu de dragul scrisului.

Ce carte urmează?

Nu ştiu. Cea care se naşte prima.

2f3a3409page_180_fmtFişier

Egumen, scriitor, editor, fondatorul și directorul editurii „Cathisma” din București, pictor, designer de genţi

Data şi locul nașterii: 4 august 1976, Chișinău

Studii: Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Text: Doina Popa

Foto: Natalia Mitereva

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin