Expert Internațional Comunicare Strategică și de Criză, fondator Black Unicorn Agency, profesor universitar
Comunicarea este pasiunea ei. Dragostea pentru muncă a făcut-o să se dedice aproape 22 de ani domeniului comunicării strategice și de criză. Dacă o treziți noaptea, la orice oră și trebuie să muncească – o va face cu mare plăcere. Mai ales dacă e nevoie să gestioneze o criză. „Știu cum sună, dar nimic personal”, râde Steluța! În propria viață, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo, inima ia deciziile. Creierul e back-up.
Totul nu știe nimeni. Așa am fost crescută, să țin viața mea acasă.
Când este vorba despre propria viață, nu sunt prea bună la gestionarea crizelor. Chiar spre deloc. Viața mea e un soi de Santa Barbara și îmi place mult așa. Nu că aș căuta peripeții. Sau poate caut… Toate deciziile, în muncă și în propria viață, le-am luat cu inima. Creierul e back-up. N-am absolut niciun regret, chiar dacă unele mi-au adus lacrimi și durere. Sunt toate ale mele. Sunt o încăpățânată și o anarhistă. Am făcut întotdeauna tot ce mi-a trecut prin cap. Vorba Mămicăi (Dumnezeu să o ierte): „Ei… ce să-ți mai spun ce să faci, dacă oricum nu o să asculți.” Iată asta e despre mine.
O mică parte din mine cunosc extrem de puțini oameni. Totul nu știe nimeni. Așa am fost crescută, să țin viața mea acasă. Nu neapărat e tare sănătos așa. Ce se vede public nu e deloc artificial. Construcția și controlul imaginii publice nu înseamnă să minți despre cine ești. De fapt, comunicarea înseamnă exact contrariul – să știi ce să arăți pentru a te pune în slujba lumii.
O carieră intensă este într-adevăr construită cu sacrificii. Prima oară, sunt sacrificiile în tot ce înseamnă sănătate, cu urmări pe care le car și acum după mine. Am avut perioade lungi în care funcționam între două perfuzii, dimineața și seara, iar viața nu avea anotimpuri. La un moment dat, într-o deplasare cu mașina prin țară, am încheiat tot ce făceam în telefon și am aruncat ochii spre geam. Era primăvară. Eu nici nu văzusem cum s-a încheiat iarna, iar copacii erau deja înfloriți și iarba era verde.
Dar trezirea mea a venit mai târziu, când diriginta minunii mele mi-a expediat poza testelor pe care le făcuse ea în clasă împreună cu colegii și psihologul școlii. Au decis să expedieze unele răspunsuri nouă, părinților. Pe acea foaie, a cărei fotografie o păstrez și acum, era scris răspunsul la întrebarea „Ce îți dorești cel mai mult?” Iar răspunsul era: „Mama să petreacă mai mult timp cu mine.” Apoi a venit pandemia și am tot stat împreună. Ba mai mult, am călătorit împreună prin toată țara în lung și în lat – aproape 25.000 km prin Moldova în 7 luni. Asta ne-a salvat relația.
Sunt tot eu și zilele îmi sunt toate la fel. În mine curge aceeași energie. Fie că muncesc, rezolv, predau, protejez imaginea cuiva, sunt puternică sau sunt la Ustia, stau la terasă și admir trandafirii sau magnoliile puse cu Mămica. Nu mai fac concesii de timp și bucurii pentru mine. Fiecare minut din zi este calculat. Bine, și pentru că este specificul muncii mele, muncesc în sesiuni, dar și pentru că echilibrez la fel, la minut, toate activitățile vieții mele. Și sunt tare zgârcită cu timpul meu.
Generațiile de comunicatori cărora le predau au mai puțină frică decât noi, dar și mai puțină răbdare să construiască. Sunt, astfel, adaptați perioadei foarte intense și rapide prin care trecem. Au nevoie să fie rebeli, au nevoie să fie nerăbdători, să aibă încredere în ei și să meargă fără frică înainte. Sunt mai greu de gestionat, dar absolut extraordinari.
Mă simt frumoasă atunci când sunt împăcată cu mine. Când înăuntru este lumină și cald. Atunci mă pot uita goală în oglindă. Și nu mai văd niciun defect.
Femeia care sunt astăzi i-ar spune fetei care am fost exact cuvintele pe care mi le tot spunea în copilărie sora mea, Dorina, și care îmi sună și acum în urechi: Învață, crește, caută-ți de treabă și nu te uita prin părți, la nimeni.
Interviu de Lina Negru, Foto: Natalia Mitereva
#discreție