Învățământ primar
Diaspora
Învățătoare
Tamara Lența
40 de ani de activitate
De patru decenii, Tamara Lența trăiește bucuria de a crește oameni, iar după mulți ani de muncă și dăruire în incinta Liceului Teoretic „Dante Alighieri” din Chișinău, a ales să descopere domeniul pedagogiei și în afara țării, la Londra. Astăzi poate este departe de casă, dar nu și de elevi, pentru că orele cu copiii din diaspora au ajutat-o să cunoască o altă latură a profesiei sale. Iar activitățile cu cei șase nepoței au făcut-o să trăiască o adevărată revelație, îmbinând perfect dragostea de bunică cu sufletul de profesoară.
Interviu de Corina-Maria Dreagla
Prin ce v-a cucerit învățământul primar?
Prin simplitate și profunzime. Copiii de vârstă școlară mică sunt inocenți, curioși, sinceri, ingenioși – un „aluat proaspăt şi bun”, din care se pot forma caractere și valori. Să fii alături de un copil la începutul lui fragil, când se aprinde prima scânteie a cunoaşterii, când își descoperă încrederea în sine, este un privilegiu rar.
Patru decenii în domeniul educației, cum au fost acești ani?
Parcursul meu profesional de peste patru decenii a fost unul complex, cu etape diferite, cu momente ușoare, dar și cu provocări. De-a lungul anilor am ocupat funcții didactice și manageriale, am contribuit la elaborarea de teste naționale, am activat în comisii de evaluare și acreditare, am participat la proiecte educaționale și am fost implicată în formarea cadrelor didactice. Cea mai mare parte a activității mele s-a desfășurat la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Chișinău, unde am activat ca învățătoare și director adjunct la ciclul primar, obținând gradul didactic superior și titlul de master în management educațional.
Un rol important în formarea mea profesională l-au avut și colaborările culturale și educaționale. Am colaborat timp de aproape 30 de ani cu doamna Valentina Osoianu, membră a ansamblului etnofolcloric „Tălăncuța”, de la care am învățat valoarea autentică a tradițiilor naționale. De asemenea, am colaborat cu doamna Anișoara Manole, jurnalistă și membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, precum și cu interpretul și folcloristul Marin Ganciu, cu care există înregistrări de piese folclorice la Radio Moldova.
După o vastă experiență profesională acasă, ați ales să plecați la Londra. De ce?
A fost, fără îndoială, una dintre cele mai grele decizii din viața mea. Am plecat nu pentru că am vrut să las ceva în urmă, ci pentru că am simțit că mai am ceva de oferit și dincolo de granițe. Londra a însemnat un nou început, dar și o continuare a misiunii mele…
Sunteți departe de casă, dar nu și de elevi. Ce trăiri aveți știind că zi de zi contribuiți la instruirea copiilor din diaspora?
A fost o schimbare profundă, dar și un nou început de viață. Chiar dacă o parte din sufletul meu a rămas în Moldova, legătura cu educația nu s-a întrerupt. În diaspora continui să lucrez cu copiii, ceea ce îmi oferă continuitate profesională și sens sufletesc. Simt că educația rămâne misiunea mea, indiferent de locul în care mă aflu. Când lucrezi cu copiii din diaspora, nu predai doar lecții, păstrezi rădăcini. De multe ori simt că sunt ca o punte între două lumi. Și poate cea mai mare bucurie este când aud un copil vorbind românește cu drag.
Prin ce se deosebesc copiii din diaspora în comparație cu cei din Moldova?
Copiii din diaspora și copiii din Republica Moldova au aceleași trăsături de bază: sunt curioși, deschiși și sinceri. Totuși, diferențele apar mai mult din mediul în care cresc. Copiii din diaspora trăiesc, de multe ori, între două culturi, două limbi, două lumi și învață mai devreme să se adapteze. Dar tocmai de aceea au nevoie și mai mult de ancoră: de limbă, de identitate, istorie, neam, tradiții. De aceea, rolul educației este foarte important în păstrarea limbii materne și a valorilor culturale.
În abordarea didactică puneți accent pe tradiții și valori naționale. Cât de importante sunt?
Pentru mine, tradițiile nu sunt trecutul – sunt rădăcina viitorului. Un copil care știe cine este va ști întotdeauna încotro merge. De aceea, fiecare activitate în care aducem limba, obiceiurile și valorile noastre devine o lecție de identitate.
Ați plecat din Moldova cu un vis de a deschide o grădiniță sau un centru cultural la Londra. Mai aveți acest vis? Cât de realizabil a devenit sau devine în timp?
Da, acest vis a existat și rămâne prezent în sufletul meu, chiar dacă în timp a căpătat alte forme și dimensiuni. Ideea de a deschide o grădiniță sau un centru cultural la Londra a pornit din dorința de a continua activitatea de o viață, de a fi aproape de copii, de a educa și de a promova limba și valorile noastre culturale. În realitate, am înțeles că orice vis are nevoie de adaptare la context, la resurse și la posibilități. De aceea, chiar dacă nu s-a materializat încă în forma inițială, el s-a transformat într-o implicare constantă în activități educaționale și culturale în diaspora. Consider că uneori visele evoluează. Își păstrează esența și capătă forme mai realiste. Astăzi pot spune că acest vis este viu și activ. Se construiește pas cu pas și rămâne deschis pentru viitor.
Sunteți bunică la puterea a 6-a, cum se simt emoțiile când îndrumați spre calea cunoștințelor micuții nepoței?
A fi bunică la puterea a șasea este o bucurie profundă și o binecuvântare greu de descris în cuvinte. Emoțiile sunt diferite față de cele trăite în sala de clasă, dar la fel de intense și pline de sens. Când îmi îndrum nepoțeii pe calea cunoașterii, simt o continuitate firească a întregii mele vieți de dascăl. Este ca și cum experiența acumulată de-a lungul anilor se transformă acum într-o formă mai apropiată, mai caldă și mai personală.
Îmi amintesc cum ne spunea că „nu contează cât de repede ajungi, ci să nu te oprești din drum”. Din această lecție am învățat că nu trebuie să renunț atunci când ceva mi se pare greu, pentru că perseverența este mai importantă decât perfecțiunea. Dna Lența merită această nominalizare pentru a reușit să schimbe vieți, nu numai să predea lecții!