Archform architecture & design studio – cum e să dirijezi o orchestră de arhitecți? | Tatiana Lupașcu și Vladimir Pânzaru #40under40

TATIANA LUPAȘCU & VLADIMIR PÂNZARU

Fondatorii Archform architecture & design studio

TU, EU și-o umbrelă… celebrul vers din cântecul lui Dan Spătaru mi-a traversat mintea când m-am gândit la ei doi. Destinul le-a dat o întâlnire jovială într-o zi de iulie, apoi i-a purtat de mână și le-a dat și o misiune comună – să aducă în lumea asta creativitate, culoare, inovaţie și perfecţiune. Tatiana Lupașcu și Vladimir Pânzaru dau viaţă unor proiecte de design răsunătoare. I-am descoperit foarte antrenaţi în procesul de muncă.

Vladimir: În drum spre muzică, mi-am schimbat direcţia și am ales arhitectura. De mic copil visam să ajung la Conservator, dar, la un moment dat, am decis să fac arhitectură tocmai pentru faptul că firea mea este una pedantă. De felul meu sunt perfecţionist, ambiţios și mereu tind spre ce e de neatins. Nu-mi pun limite niciodată, cred că acestea sunt doar în mintea celui care vrea să le accepte.

Tatiana: Activitatea mea preferată pe când eram copil era să transform spaţii. Aveam această pasiune și îndemânare în sânge. Îmi plăcea să desenez, să sculptez, să transform – iubeam orice fel de artă. Sora mea deseori îmi zicea că am tangenţe cu cosmosul. Cred că de la tata, care a fost inginer, am moștenit genele creative. Mama era medic pe atunci. Când am zis că vreau să fac arhitectură, eram prin clasa a X-a, dar nu am fost luată în serios, pentru că arhitecţii nu erau priviţi ca profesioniști pe o nișă aparte.

T: Aveam, totuși, sentimentul că pot deveni cineva cu rol principal în povestea vieţii mele. M-a îmbiat și gândul să mă fac avocat ca, într-un final, să merg la arhitectură. Acest cuvânt îmbină lucruri preţioase pentru mine legate de istorie, artă și creativitate.

V: După facultate, ca orice tânăr specialist am gustat din experienţa de a fi angajat, până în momentul în care am zis că facem ceva al nostru – așa s-a născut Archform architecture&design studio, în 2005.

T: Datorită calităţilor diferite și complementare pe care le avem, reușim să vedem orice proiect cap-coadă. Firea mea creativă și vizionară este completată perfect de spiritul de lider și meticulozitatea lui Vladimir. Asta ne face să ne ducem visurile departe și să ne realizăm ideiile.

V: Am îmbinat utilul și plăcutul cu formele și arhitectura. Lipsa unui substrat de conţinut și arhitectură în proiectele realizate la noi în ţară, ne-a făcut să ne punem multe semne de întrebare. Noi ne-am dorit să facem altceva. Să oferim proiecte bine închegate, cu toate detaliile bine prelucrate și un design care să dureze în timp. Punem accent pe amprenta personală, dar suntem pentru o semnătură cu caracter.

SUMA INVESTITĂ INIȚIAL: 5.000 

Orice proiect e o ecuaţie. Așa a fost și atunci când am fost aleși să venim cu idei pentru noul concept de interior al Aeroportului Internaţional Chișinău. Am fost puși în faţa unei necunoscute – o provocare care s-a dovedit una dintre cele mai memorabile experienţe din cariera noastră. Participarea în acest proiect ne-a oferit un alt fel de a privi lucrurile în domeniu, mult mai complex.

Călătoriile în afara ţării ne inspiră. Ne deschid noi orizonturi, se nasc idei noi și ne dăm seama că și la noi SE POATE.

Noi lăsăm să se vadă doar partea frumoasă a lucrurilor. Clientul vede munca noastră ca pe una interactivă, interesantă, lejeră. Puţini însă înţeleg că lucrările realizate au în spate un background destul de pestriţ și ore muuulte de muncă. Avem susţinerea unei echipe dedicate, specialiști din diverse domenii, iar arhitectul este asemenea unui dirijor care își conduce orchestra și deţine o privire de ansamblu a lucrării.

Treaba cu succesul este efemeră. Succesul constă în libertatea de a lua decizii și în faptul cum te văd oamenii. Pentru unii ai putea fi un om oarecare, dar pentru cineva un univers. E un succes să fii apreciat, să-ţi realizezi scopurile și să ai o familie mare, care să te îmbrăţișeze sincer în fiecare seara.

Proiecte cu care ne mândrim: conceptul de interior al Aeroportulului Internaţional Chișinău, Twister eats good, Pelmoon, reţeaua de magazine Filleti, Beauty Space, M.U.S Gastronomic, RAI Gentlemen’s club, Lobby Inamstro Tower, Office Exfactor.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin