Banca Comercială „Moldova Agroindbank” S. A. şi-a început activitatea în anul 1991. Este de aceeaşi vârstă cu Republica Moldova, de aceea au scris istorie împreună. A crescut odată cu țara, trecând prin toate transformările economice şi social-politice. A venit cu strategii pentru cerințele unei pieţe în devenire şi ale unui mediu de afaceri în creştere, devenind în aceşti 25 de ani ai săi cea mai mare bancă din Moldova, lider al pieţei la servicii inovatoare, prestate cu profesionalism.
Abilitatea de a găsi cele mai bune soluţii pentru clienţii săi, sporirea continuă a calităţii produselor şi a deservirii clienţilor au permis băncii nu doar să depășească onorabil provocările, dar şi să le transforme într-o forţă a performanţei. Pentru aceste eforturi, banca este răsplătită cu multă încredere de cei peste 700 de mii de clienţi ai săi, alături de care îşi implementează planurile de viitor, precum şi de instituţiile naţionale şi internaţionale de profil.
În istoria brandului s-au imprimat câţiva ani, printre care anul 1992, când MAIB începe utilizarea primei sigle, anul 1997 în care marca a fost înregistrată oficial în versiune alb-negru, anul 2009 – când și-a înregistrat marca comercială în Registrul Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, precum şi 2015, când MAIB își oficializează noul logotip şi lansează un amplu proces de rebranding.
19 miliarde de lei – volumul activelor MAIB
INDICATORI DE SUCCES
Moldova Agroindbank ţine pasul ultimelor tendinţe în prestarea serviciilor financiare înalt tehnologizate, devenind sinonimul unor proiecte exclusive pe piaţa bancară naţională:
• MAIB este prima bancă din ţară care a obţinut certificatul de implementare a celui mai înalt standard în domeniul securităţii informaţionale – ISO 27001;
• Toate plăţile on-line efectuate cu cardurile de la MAIB sunt protejate de cea mai modernă tehnologie de securitate – 3 D Secure cu parolă dinamică, acesta fiind cel mai înalt standard internaţional de securitate din domeniul comerţului electronic;
• MAIB este unica bancă din R. Moldova care deserveşte trei sisteme internaţionale de plăţi: VISA, MasterCard şi American Express. Toate cardurile de la MAIB sunt emise cu cip şi tehnologia de plată contactless;
• MAIB este unica bancă pe piaţa moldovenească ce emite în exclusivitate cardurile American Express;
• MAIB are cel mai larg spectru de carduri premium pe piaţa autohtonă: Mastercard Gold, Mastercard Platinum, World Elit MasterCard, Visa Gold, Visa Platinum, Cardul de credit American Express Gold;
• Graţie proiectului Bancassurance, clienţii MAIB pot accesa orice tip de asigurare chiar în incinta băncii: răspundere civilă auto, carte verde, CASCO, asigurarea bunurilor, asigurare de sănătate peste hotare şi asigurare împotriva accidentelor;
• MAIB oferă serviciul Internet banking şi Mobile banking, bazate pe platforma Bankflex-Multychannel ş.a.
În afară de activitatea de bază a unei bănci comerciale, Moldova Agroindbank se implică activ în susţinerea proiectelor sociale, educaţionale, sportive, ştiinţifice şi culturale.
MAIB deţine poziţia de top la principalii indicatori de activitate. Datele către 30.09.2016 arată că MAIB este liderul pieţei bancare cu cele mai mari cote:
• 26,9 % la active;
• 30 % la credite;
• 28,0 % la depozite;
• 30,0 % la depozite pt. persoane fizice;
• 23,9 % din profit;
• 67 de filiale;
• 113 agenții;
• 5 centre de autodeservire;
• 44 de zone de autodeservire;
• 252 de ATM-uri, inclusiv cash-in şi cash-out;
• 4100 de terminale POS.
15 miliarde de lei – volumul depozitelor în cadrul MAIB
PREMII DE TOP ÎN ANUL 2016
Moldova Agroindbank este apreciată anual cu distincţii de cele mai renumite organizaţii şi publicaţii naţionale şi internaţionale din domeniu, printre care „Global Finance”, „The Banker”, „Finance Central Europe”, „World Finance”, „Trade Finance”, „Euromoney”, „Commerzbank” AG etc., beneficiind de numeroase premii regionale şi naţionale.
Anul acesta, publicaţia financiară internaţională „Global Banking & Finance Review” a conferit MAIB, pentru a patra oară în general, titlul de „Cea mai bună bancă comercială din Moldova”.
De asemenea, MAIB a fost recunoscută drept cea mai bună bancă din Moldova, fiind inclusă în topul celor mai bune bănci de pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est (The World’s Best Emerging Markets Banks in Central & Eastern Europe 2016), fiind singura instituţie bancară din ţara noastră inclusă în acest clasament.
La nivel regional, banca este în clasamentul celor mai mari „100 de bănci din Europa de Sud-Est”, poziţionându-se pe locul 71, iar în topul celor mai mari bănci din CSI, „Top 100 cele mai profitabile bănci din CSI”, elaborat de Ria Rating, MAIB s-a clasat pe locul 68.
Pentru prezentare excelentă, transparentă şi dezvăluire exhaustivă a informaţiei în raportul anual pentru 2015, MAIB a fost distinsă cu Premiul de Aur al Asociaţiei Băncilor Europei Centrale şi de Est (BACEE). De asemenea, MAIB a luat premiul „Mercuriul de Aur” la Concursul Naţional „Marca Comercială a Anului 2015” şi „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu AGEPI.
Anul acesta, preşedintele Comitetului de conducere al MAIB, Serghei Cebotari, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie de stat – „Ordinul Republicii”.
11 miliarde de lei – volumul creditelor oferite de MAIB
Serghei Cebotari, preşedintele Comitetului de conducere al MAIB: Moldova Agroindbank înseamnă un brand puternic pe piaţa bancară și o instituție cu un rol important în dezvoltarea economiei naționale. Având o reputaţie de încredere, în aceşti 25 de ani de activitate, banca a fost apreciată atât de clienţii şi partenerii săi, cât şi de prestigioase instituţii internaţionale. Astăzi, MAIB este liderul pieţei bancare, urmată în strategiile aplicate de către băncile din sistem, fiind văzută ca un pilon al sistemului.
Lasă un răspuns