Tot ce a realizat stilistul Andrei Cocieru până acum în domeniul frumuseții demonstrează că poți să visezi nestingherit îndiferent de vârstă și perioadă, chiar și atunci când cei din jurul tău cred că ceea ce îți dorești ar fi imposibil. Or, brandul „Andrei Cocieru” reflectă întocmai povestea de succes a unui tânăr care se visa stilist încă din copilărie, de la vârsta de 13 ani. Toţi cei care își lasă părul pe mâna lui trebuie să o afle neapărat.
Istoria Brandului
Andrei își lansează brandul în 2006, iar în anul 2009 inaugurează salonul de frumuseţe care îi poartă numele. Până la această performanţă, tânărul studiază mult atât în ţară, cât şi peste hotare. După ce obține locul al III-lea la un concurs de frumuseţe, primeşte oferte să facă stagii în cadrul celebrei academii de hairdressing din Moscova, „Dolores”, apoi la Serghei Zverev. Ulterior, revine în ţară, câștigând la competiţii de profil. Urmează o nouă etapă care a contat în dezvoltarea brandului „Andrei Cocieru”, creatorul acestuia plecând la Sankt-Petersburg, Rusia, pentru noi internshipuri, iar mai târziu – la Pivot Point Academy din Marea Britanie. La 18 ani, Andrei este înmatriculat la AMTAP, iar în paralel urmează cursurile lui Patrick Cameron, unul dintre cei mai cunoscuţi hair stilişti din Regatul Unit.
După absolvirea AMTAP, Andrei pleacă din nou la stagii, urmând cursurile celebrului hair stilist Georgy Kot, care este şi ambasadorul brandului cosmetic Keune.
Realizări
Andrei face des călătorii în România pentru cursuri de calificare. Acolo are parte de instruire de la cei mai buni specialişti din domeniu atât de peste Prut, cât şi din Europa. Acum, este tot mai des solicitat pentru a face parte din juriu la diverse competiţii de stil, pe parcursul carierei sale cucerind peste 70 de diplome și trofee în domeniul frumuseții. Recunoaşte că succesul nu i-a venit peste noapte, deseori muncind până la extenuare, însă anume aşa a început povestea lui de succes.
Promovarea salonului său s-a produs de la sine: mai întâi prin intermediul clienţilor mulţumiţi, prin recomandările lor, apoi prin colaborări şi parteneriate de succes cu diverse instituții de presă din ţară şi din străinătate.
10 ani de succes în industria frumuseţii din ţară
Andrei Cocieru, fondatorul salonului „Andrei Cocieru”: Țin mult la echipa mea, la angajații mei și la tot ce înseamnă acest salon frumos. Vreau ca oamenii care muncesc aici să mă depășească în domeniul profesional, pentru că un profesor bun asta își dorește, să își vadă discipolii avansând. Investesc în ei și îmi place să îi văd învățând și perfecționându-se.
Text: Iuliana Mămăligă
Lasă un răspuns