Top 100 Branduri 2016. Sandra /Produse alimentare/

Sandriliona este unul dintre liderii producătorilor de îngheţată din Republica Moldova. Îngheţata Sandra a cucerit prin gustul său nu doar consumatorii moldoveni, ci, uluitor, a ajuns şi pe pieţele din Asia şi din Africa, în special în Irak, Senegal, Ghana şi Côte d’Ivoire. Celebrul cofetar francez Gérard Taurin a elaborat special pentru restaurante 30 de gusturi Sandra de clasa premium.

ISTORIA BRANDULUI

Întreprinderea SC „SANDRILIONA” SRL este o societate cu capital integral privat, fiind înfiinţată în anul 1998. Obiectivul său principal de activitate este producerea îngheţatei „Sandra”. Producerea îngheţatei este asigurată de 300 de angajaţi, care îşi desfăşoară activitatea în diverse domenii şi asigură succesul companiei.

sgp_7Activitatea fabricii are un caracter sezonier, astfel că în perioada caldă a anului aceasta lucrează 24 ore din 24, șapte zile pe săptămână, pentru a asigura fiecare doritor de a se răcori în zilele toride de vară cu desertul preferat. Anual, fabrica produce 7 000 de tone de îngheţată, 70 la sută din toată producția fiind exportată.

La început, adică din 1998, îngheţata se producea sub brandul Sandriliona, „Cendrillon”, în traducere din franceză însemnând „Cenuşăreasă”. Începând cu 2007, îngheţata a fost denumită Sandra, pentru a fi pronunţată cu uşurinţă de consumatorii internaţionali, în mod special în ţările în care este exportată.

sgp_2MATERIA PRIMĂ

Materia primă utilizată la fabricarea înghețatei, în marea majoritate, este de import. Dintre produsele autohtone se utilizează doar laptele, iaurtul, zahărul şi fructele de sezon. Fructele exotice sunt importate din diverse ţări ale lumii. De exemplu, mango ajunge aici din India, bananele – din Ecuador, lămâile – din Spania, iar vanilia – din Madagascar. Sandriliona este singura companie de înghețată din țară care își permite să-și producă propriile toppinguri sau glazuri. Pentru îmbunătățirea continuă a calităţii, compania apelează la cei mai buni specialişti internaţionali ce supervizează activitatea fabricii. Între aceştia, Gérard Taurin şi Jean-Jaques Borne, deţinători ai prestigiosului premiu Meilleur Ouvrier de France.

Sandriliona produce peste 90 de tipuri de îngheţată, cu diverse arome şi forme, de la tradiționalul Plombir în păhăruţ şi Eskimo, până la rulade de îngheţată, ­Mousse-ul care îşi păstrează forma şi calităţile fiind lăsat chiar și două ore la temperatura camerei, precum și înghețata artizanală de clasa premium.sgp_19

13612332_1561625490807_fmtVitalie Frăsineanu, directorul fabricii Sandriliona

De 18 ani îndulcim cu inspiraţie copiii şi maturii din Republica Moldova. Suntem într-o continuă dezvoltare a sortimentului de produse, iar anual lansăm cel puțin câte un gust şi un produs noi, caracterizate printr-o calitate desăvârşită, inovaţie şi excelenţă. Sunt încântat că în 2016 am reuşit să lansăm şi o gamă din 30 de produse de lux, care le lipseau consumatorilor locali.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin