Turkish Airlines a fost înfiinţată în anul 1933 şi este compania aeriană naţională a Turciei. Pe parcursul activităţii sale, a căpătat încrederea a milioane de pasageri de pe întregul glob, fapt demonstrat de numeroasele premii obţinute la competiţii de profil, dar mai ales de siguranţa oferită în timpul fiecărui zbor. Turkish Airlines deţine cea mai mare reţea de rute de zbor, făcând decolări de pe cel mai important aeroport din Istanbul, Atatürk.
Istorii de succes
Lansată iniţial cu o flotă de numai cinci avioane, Turkish Airlines este, astăzi, una dintre cele mai respectate companii aeriene din lume. Deţine curse spre 294 de destinaţii în întreaga lume (116 ţări), 243 internaţionale şi 51 interne.
Baza principală a companiei se află la Atatürk International Airport (IST), dar deţine şi baze secundare la Aeroportul Internaţional Sabiha Gökçen (SAW) şi la Aeroportul Internaţional Esenboğa (ESB).
Sediile Turkish Airlines cuceresc pas cu pas ţări şi noi destinaţii. În anul 2015 a fost inaugurat Arabic Call Center, care deserveşte zece ţări din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord.
Şi, în 2016, compania şi-a completat palmaresul cu trofee la următoarele concursuri:
Ce mai bună deservire la clasa business (2014 şi 2016);
Cel mai bun serviciu de catering la class business (2013, 2014, 2015, 2016);
Cea mai bună companie aviatică din Europa (2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016);
Cea mai bună companie aviatică din Sudul Europei (2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016) conform Skytrax Passenger’s Choice Awards.
În anul 2016, Turkish Airlines a obţinut premii la trei categorii în cadrul Air Transport News Awards: Compania aeriană a anului (Turkish Airlines), Compania Cargo a anului (Turkish Cargo), Compania MRO a anului (Turkish Technic).
Parteneriate şi sponsorizări
Imaginea în lume a companiei Turkish Airlines se asociază nu doar cu zboruri sigure şi deservire de top, dar şi cu susţinerea diverselor competiţii sportive, echipe de fotbal sau proiecte sociale.
Mari fotbalişti precum Lionel Messi şi Didier Drogba au promovat campania „Widen Your World”, lansată de Turkish Airlines, iar cel din urmă fotbalist a devenit ambasadorul acestei campanii. Sloganul a fost promovat şi de celebrul jucător de baschet Kobe Bryant. Sportivul a participat la lansarea sloganului în Los Angeles. Turkish Airlines este compania aeriană oficială a echipei de fotbal din Bundesliga, Borussia Dortmund. În anul 2016, Turkish Airlines a fost partenerul oficial al Cupei Europene de Rugbi şi UEFA Euro 2016 din Franţa. Din anul 2010 este alături de Euroliga de Baschet cunoscută şi ca Turkish Airlines Euroleague. Tot în anul 2016, compania a fost sponsorul oficial al ecranizării filmului „Batman vs Superman”.
6 ani consecutiv, Turkish Airlines a primit premiul Skytrax Passenger’s Choice Awards.
Serhat Fil, manager general al Turkish Airlines în Moldova: Suntem foarte bucuroşi de activitatea Turkish Airlines în Republica Moldova. În fiecare săptămână, mai mult de 1000 de pasageri beneficiază de cursa Chişinău – Istanbul prin intermediul zborurilor noastre. Ne unim eforturile pentru noi succese şi realizări, parteneriate şi activităţi care să faciliteze zborurile clienţilor noştri.
Text: Iuliana Mămăligă
Lasă un răspuns