Interpreta de muzică populară Valentina Volontir își asumă de ceva timp, cu multă responsabilitate, funcţia de șefă la Direcţia Cultură. Proiectele sale au o identitate conturată și se bucură de succes graţie spiritului său artistic și viziunii creative. Totodată, conștientă că nimic nu poţi face de unul singur, Valentina cea care pe scenă este susţinută de o orchestră, la birou valorifică echipa, prieteni pentru care știe să pună mereu o vorbă bună. Femeia lider.
Valentina, artistă fiind, cu siguranţă ai putea să-ţi creionezi detașat autoportretul.
Sunt o fire simplă care s-a maturizat odată cu ţărișoara noastră. Un om care a avut, pe parcursul vieţii, multe lecţii de învăţat, iar cea mai mare realizare a mea încă din copilărie este că, am reușit să păstrez prietenia oamenilor dragi sufletului, cei care de fapt mi-au fost și sprijin în încercările vieţii, iar succesul dobândit a fost rezultatul energiei lor din care m-am alimentat de-a lungul anilor. Copilăria mi-am petrecut-o în Șoldănești, într-o familie de intelectuali. Părinţii mei au fost un cuplu nemaipomenit! Mă consider norocoasă, iar izbânda mea se datorează în totalitate lor, aici mi-am format multe deprinderi, inclusiv cele de lider.
Cu muzica, cum a fost, care e relaţia cu ea?
Dacă e să vorbesc despre propriul repertoriu, am cântece realizate cu Orchestra populară ,,Mugurel”, dirijor Ion Dascăl, cu Orchestra populară ,,Busuioc moldovenesc”, dirijor Mihai Amihalachioaie, piese înregistrate cu Orchestra ,,Lăutarii” a maestrului Nicolae Botgros și Orchestra Fraţilor Advahov. De-a lungul anilor, am avut norocul de a-l avea în calitate de bun coleg și un umăr de sprijin în formarea mea ca artist pe Adrian Nistreanu, cel care de fapt mi-a realizat muzica la majoritate pieselor, realizând împreună în studio și câteva melodii în stil orășenesc și popular, așa încât repertoriul meu la moment cuprinde 24 de piese. Am evitat să înregistrez piese cu texte comerciale, am optat mai mult să fac cântece pentru scena profesionistă cu mesaj social, prin care să transmit emoţiile din viaţa mea de zi cu zi, dorurile și visele mele.
De ce muzica populară?
Pentru că anume cu acest tip de muzică am crescut. Întâlnirile familiei mele cu prietenii întotdeauna se încheiau cu cântat. Îmi amintesc, în copilărie, am mers la o petrecere în Trifești unde era invitat maestrul Nicolae Sulac. În acel moment am realizat cu adevărat ce impact are artistul asupra publicului larg. Aceste imagini m-au făcut să îndrăgesc și mai mult cântecul popular, unde mai pui că și tatăl meu iubea să-l cânte. Adesea îl regăsesc pe tata în mine, pentru că anume el mi-a fost model de dragoste, omenie și cumsecădenie, iar prin interpretarea pieselor populare îi aduc un omagiu de fiecare dată când sunt pe scenă.
Ai urcat mult mai târziu pe o scenă profesionistă…
Asta pentru că în timp ce colegii mei s-au îngrijit de cariera artistică, de repertoriu, de aspectul vestimentar, eu m-am dedicat inclusiv studiilor și carierei administrative. Am făcut o facultate, devenind magistru în administrarea publică locală; anume atunci am înţeles că am abilităţi în acest gen de activitate, dar asta nu a însemnat că renunţasem la visul de a mă lansa în scena mare.
Cum a fost drumul de la muzică spre șefie?
Timp de 20 ani am activat în cadrul Direcţiei Protecţiei Copilului coordonând Centrele Comunitare pentru copii și tineri. În această perioadă mi-a reușit de minune să combin această activitate cu muzica. Acum, în calitate de Șef al Direcţiei Cultură a CMC văd cu alţi ochi domeniul culturii. Este una să fii pe rol de artist și cu totul altceva – funcţionar public. Dar, trebuie să recunosc, înţelegând ambele perspective, am toată capacitatea și potenţialul de a schimba lucrurile, de a aduce un suflu nou în acest domeniu.
Cât de solicitantă este funcţia de șefă, mai ai timp pentru cariera de artistă?
Este adevărat că ultimii doi ani mi-au răpit practic 80% din timpul și efortul pe care l-aș fi dedicat muzicii, dar, pe de altă parte, am reușit să dau viaţă multor proiecte culturale, am înregistrat un progres semnificativ privind percepţia socială a omului de cultură, am pus umărul la iniţiativele Primăriei mun. Chișinău de a întinde o mână de ajutor și de a promova și unii artiștii în anumite contexte, idei și iniţiative. Sunt conștientă că această funcţie îmi dă posibilitatea să cunosc oameni nu doar din domeniul artistic, ci și factori de decizie care pot schimba faţa culturii. Cunoscând domeniul, care îi sunt lacunele, știu ce să cer și anume cum poate fi făcută schimbarea. Noi avem un potenţial foarte mare, care este apreciat și peste hotare.
Care ar fi cea mai importantă reuşită de până acum?
Mi-a reușit să fiu un pilon de încredere și o sursă de inspiraţie și siguranţă pentru nepoţii mei, cu care am o relaţie deosebită și cu care mă mândresc enorm. Mă bucur că am știut mereu să încolţesc siguranţa în colectiv, să îmi motivez colegii, ”specialiști în imposibil”, în a activa peste puteri și de comun efort să reușim realizarea evenimentelor la nivel înalt. Mă refer aici la Proiectul socio-cultural ,,Dialog între generaţii”, Dialog socio-cultural cu chișinăuienii, Festivalul ,,Te salut, Chișinău!”, Festivalul de interpretare și creaţie a romanţelor ,,Crizantema de Argint”, minunatele proiecte realizate în parteneriat cu colegii din România, Zilele Chișinăului la Buzău, urmează și în Botoșani, Vaslui, Suceava, Piatra Neamţ, Bacău, sperăm să ajungem și la Cluj. Împreună cu întreaga echipă a Direcţiei Cultură să putem pune în valoare patrimonial cultural pe care îl avem.
Ai pasiuni pentru care nu prea mai ai timp?
Îmi place enorm să merg cu mașina pe timp ploios în munţi, trasee lungi, acele clipe mă relaxează, dar nu am depășit frica de a mă așeza în faţa volanului și asta urmează să se întâmple, sper cât mai curând.
Dacă ar fi în puterea ta să schimbi anumite lucruri din trecut, cu ce ai începe?
Cred că aș începe prin a-mi interzice să mă îndrăgostesc din adolescenţă, dragostea pe care am purtat-o zeci de ani și care, într-un final, nu a dus nicăieri. Aș fi acceptat propunerea de a mă transfera la Conservatoriul Naţional la facultatea de Canto și lucrurile s-ar fi întâmplat altfel în cariera mea artistică, probabil. Am învăţat în timp niște lecţii, astăzi cu certitudine nu aș mai da ascultare la tot ce auzi, precum că în lumea artistică trebuie să fii înalt, suplu și cu un pic de carismă. Nu de aici pornește ideea de a cataloga cum este un artist adevărat, dar de la calităţile lăuntrice de a emana frumuseţe și energie, asta înseamnă să fii un artist. Dacă vrei să cânţi – cântă! Dacă vrei să dansezi – dansează! Dorinţele pur și simplu trebuie urmate, iar părerile altora lăsate într-o gară.
Ce ţi-ai dorit dintotdeauna și încă nu ai reușit?
Cel mai mare regret este că nu mi-a reușit să fiu mamă și să am o familie sănătoasă. Eu admir enorm oamenii de vârsta a treia, cum merg de mână, cum se privesc, cum își vorbesc… Asta mereu m-a inspirat și asta mi-am dorit ÎNTOTDEAUNA. Cedez fericirea mea întru fericirea altora, acest lucru îmi pare rău că nu-l pot schimba. Detest oamenii mincinoși și apreciez oamenii pe care succesul cuiva îl motivează de a acţiona, a se perfecţiona și a deveni la fel de bun sau poate chiar mai bun.
Un vis?
Îmi doresc foarte mult ca în colectivul nostru să persiste plăcerea de a veni la serviciu, iar ceea ce realizăm împreună cu echipa să fie vizibil și să aducă bucurie și beneficiu oamenilor, chișinăuienilor. Îmi place și azi să visez mult, iar unul dintre visurile mele ar fi ca să ajung la o vârstă înaintată cu calităţi de copil, aceasta ar însemna să o am pe mama alături mulţi ani înainte. Familia mea este succesul meu, iar echipa devine și ea în timp parte din ceea ce faci și ceea ce ești. Să ne creștem visele și valorile ca pe niște copii și să luptăm mereu pentru ceea ce ne dorim cu adevărat.
Text: Zina Bivol
Foto: Sergiu Bucico