Când spui PRO TV, îți vin asocieri cu cei mai buni din televiziune. Buletinele de știri de la PRO dau ora exactă în mass-media, oferind telespectatorilor informații utile și la timp. Misiunea de a prezenta Jurnalul de prânz îi revine Valeriei Capra, cea care a lăsat microfonul de la divertisment pe prompterul din studioul știrilor PRO TV. Și, să recunoaștem, o prinde bine rolul de prezentatoare!
Text: Iuliana Mămăligă Foto: Nadia Kuzmina
De doi ani și jumătate fac parte din marea și minunata familie Pro TV. Nu mint când spun că e a doua mea casă. Aici petrec mult timp și, cred eu, cu folos. Am venit în vara lui 2018 și voiam să fac reporterie la știri. În timpul interviului de angajare, a trecut pe lângă noi Rodica Didic, producătoarea emisiunii „O seară Perfectă”. A urmat întrebarea: „Sigur vrei să faci știri? Poate vrei să încerci la divertisment?”. Am răspuns afirmativ și peste câteva zile am devenit reporter la emisiune.
Experiența a fost surprinzătoare. Trecerea mea în redacția de la știri a fost o mare noutate. Ritmul era mult mai alert decât la divertisment. Ziua de muncă se încheia la o oră mai târzie, adrenalina era mai mare și, cel mai important, totul era diferit. Acest lucru mi-a oferit mult entuziasm și energie. M-am obișnuit repede, iar odată ce am intrat în joc, am simțit că sunt unde trebuie. Visam să fiu la pupitrul știrilor. Când dorința a prins contur, emoțiile erau colosale, dar mă simțeam și foarte fericită.
Un prezentator de știri nu își poate ierta atunci când greșește. Cel puțin eu sunt așa. Sau să inducă publicul în eroare. Dacă am vreo bâlbă în direct, am schimonosit numele cuiva, toată ziua mă gândesc la asta. Apoi mă calmez. Învăț și mă strădui să nu gafez. Mergem înainte!
Visez să am în studio, în calitate de invitat, președintele țării. Nu mă voi supăra dacă Andreea Esca ne va face o vizită. E chiar o prezentatoare de mare calibru. Dar, mă mai gândesc la o potențială listă de invitați!
Nimănui nu îi place surmenajul. Oboseala își spune cuvântul în orice profesie, iar jurnalismul nu este o excepție. Tot ce îmi doresc e să petrec două zile în singurătate, doar cu gândurile mele. Apoi, sunt ca și nouă!
Îmi place mult activitatea mea. Nu am avut momente când mă gândeam să abandonez munca de la TV. Fac totul din plăcere, sunt încă la început, am mult entuziasm în buzunare! Încă mă țin! Și da, fiecare zi e o surpriză.
Munca din perioada pandemică o voi ține minte multă vreme. Atunci am devenit reporter la știri și am învățat cum e să le scrii, cum e să înveți și să asculți critica oamenilor mai buni decât tine, să pui totul sub semnul îndoielii și să verifici. Reporterii erau divizați în două echipe și volumul de muncă mi se părea infinit. Pe atunci, erau înregistrate cam 100-200 de îmbolnăviri pe zi, iar frica era mare. Îmi ziceam că dacă ajungem la o mie, ar trebui să mă izolez și eu. Dar, am luat măsurile necesare de protecție împotriva acestui virus, am lăsat frica într-o parte și am mers pe teren pentru a munci. Interviurile cu medicii, oamenii din linia întâi, în locuri publice, aglomerate, în ambulanță sau spitale eram echipați corespunzător.
Cel mai greu mi-a fost să citesc introurile de la primul buletin. Era în direct. Și primele știri pe care le-am făcut au fost greu de citit. E nevoie de o anumită intonație, ritm, accent. Dar, acum m-am mai relaxat nițel, o iau mai ușor și continui să învăț. Când îmi citesc știrile, încerc să le redau cât mai firesc, să le povestesc. Un prezentator de știri poate avea foarte multe emoții, cel puțin eu. La primul buletin, toate cele 45 de minute am tremurat, la propriu. Operatorul care era în studio și care îmi cunoaște maniera și ritmul pe teren s-a minunat de mine. Acum emoțiile sunt controlate de mine, a trecut jumătate de an. Timpul ajută!
Cărțile mă relaxează mai mult, decât ma inspiră. Câteva titluri care îmi vin acum în minte sunt : „Aviatorul” de Evghenii Vodolazkin, „Lebădă alba, lebăda neagră” de Nassim Nicholas Taleb sau ultima, pe care nu am lăsat-o din mână prea ușor, „Pacienta tăcută” de Alex Michaelides. Persoanele care mă inspiră sunt din familia mea, tata, mama, sora mea. Nu uit de colegii de la muncă sau oamenii cu care interacționez atunci când filmez ceva. Ei la fel, sunt o doză de inspirație.
Fetelor care se visează prezentatoare le recomand să se înarmeze cu răbdare, curaj și să fie muncitoare.
