Vinurile din Republica Moldova cuceresc din nou China

Faima vinurilor autohtone a trecut demult hotarele republicii. De acest lucru s-au convins și cei de la ÎS Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici” prin lansarea unui magazin în orașul Shenzen din China, fiin considerat unul dintre cele mai mari din această țară.

Informația a fost făcută oficială pe pagina de Facebook a combinatului, iar reprezentanții acestuia spun că este un pas major nu doar în promovarea băuturilor semnate „Mileștii Mici”, dar și pentru imaginea țării noastre.

„.Pentru noi, un magazin inaugurat în pandemie se egalează cu creșterea vânzărilor, a imaginii și îmbunătățirea economiei, fapt care ne bucură nespus de mult”, au declarat cei de la combinat pentru VIP magazin. Totodată, compania se așteaptă la o majorare a exportului de vin în China pentru anii 2021-2020.  

Reamintim că statul chinez este una dintre principalele piețe în care sunt livrate produsele vitivinicole moldovenești, pe lângă țări din UE și nu doar. Totodată, ÎS CVC „Mileștii Mici” a fost inclusă, în anul 2007 în Cartea Recordurilor „Guinness” pentru „Colecția de Aur” în care se numără aproximativ 1,5 milioane de sticle.

 Sursa foto: Facebook

Abonează-te la articolele

Vip Magazin