Învățământ superior
Universitatea de Stat din Moldova; directoare adjunctă a Centrului Educațional PRO DIDACTICA
Doctor în științe pedagogice,
profesor universitar
Viorica Goraș-Postică
Interviu de Ileana Rusu
Plină de înțelepciune. Cu o dragoste enormă față de Cele Sfinte. Cu emoții care, la cei 60 de ani de viață și cei peste 37 de ani de activitate didactică, au cele mai oneste explicații. Dna profesor universitar Viorica Goraș-Postică vede lumea cât se poate de realist, pentru că un psihopedagog veritabil știe să delimiteze clar iluziile de speranțe. Este o exponentă a generației pentru care Măria Sa, Cartea, rămâne o valoare perenă.
Dna profesor, CV-ul dvs. e demn de un roman cu happy-end. Spun asta pentru că sunt sigură că iubiți enorm ceea ce faceți. Sau greșesc?
Da, vă mulțumesc, este un roman al vieții mele, interesant, original, dar sfârșitul, care încununează opera, încă nu îl văd și nu fericit. Dumnezeu îl știe. Mi-a plăcut și îmi place mult ceea ce fac.
Știați, când ați mers la pedagogie, că veți ajunge atât de departe?
Nu știam deloc, am ajuns acolo unde mi-a fost scris destinul. Fac parte din generația X, care executam mai mult ceea ce se cerea și nu eram conștientă de a alege, de a lua decizii riscante. Am muncit, deseori, cu uitare de sine, mi-a plăcut să învăț și am avut curajul, conștient sau inconștient, să bat și la unele uși ferecate.
Dacă v-aș întreba despre sacrificiile făcute de dragul profesiei, ar fi multe? Dar regrete?
Sacrificiile țin de viața personală, inclusiv cea de familie. Regret că nu am dedicat mai mult timp calitativ copilăriei și adolescenței rebele a copiilor mei, dar și echilibrului meu psihoemoțional.
În aulele în care predați sunt adevărați maturi, cu traume și diverse experiențe. Cum reușiți să stabiliți un parteneriat?
În ultimii ani predau doar la programe de masterat și la formarea continuă, tineri și adulți. Cu majoritatea dintre ei ne intersectăm și colaborăm frumos ani la rând, avem rezultate frumoase în proiecte educaționale comune. Cam un sfert dintre ei rămân în afara ariei de influență pe termen lung și, din păcate, părăsesc domeniul sau rămân doar pe cont propriu.
Munca de profesor presupune și compromisuri. Dar ce nu ar trebui să accepte un profesor care se respectă pentru nimic în lume?
Toleranță zero față de efortul minim de supraviețuire în pedagogie, față de superficialitate în munca intelectuală și lipsa de respect, dar acceptare și deschidere pentru beneficiarii actului educațional.
Ați educat multe generații. Credeți că, prin ceea ce ați făcut și faceți, ați contribuit la schimbarea lumii? Dar a studenților?
Da, eu cred categoric că am fost un agent/o agentă a schimbării în mediul educațional din R. Moldova, încă din anii 1990, când am terminat facultatea și am fost pe baricade pentru deșteptarea națională. Apoi, prin promovarea idealurilor noastre educaționale și prin schimbul de bune practici în cele peste 30 de țări și sisteme de învățământ vizitate/studiate și până astăzi, când mă străduiesc să mențin aprinsă flacăra de curiozitate intelectuală și spirituală, disponibilitatea de a munci cu responsabilitate și profesionalism.
Aveți și o listă întreagă de distincții. Dacă ar fi să alegeți între ele și respectul discipolilor, pentru ce ați opta?
Nu am fost o răsfățată nici a distincțiilor oficiale, dar, într-adevăr, aleg recunoștința discipolilor și regăsirea acestora în lecțiile de viață și de profesie, trăite și împărtășite cu generozitate și dedicare miilor de elevi, studenți și colegi; fidelitatea față de Crezul Pedagogic scris în inima și în conștiința noastră.
Ce înseamnă, din punctul de vedere al psihopedagogiei, armonia? Ați avut-o dintotdeauna?
Armonia este un triunghi echilateral recunoscut în psihopedagogia creștină: împăcarea cu sine, cu ceilalți și cu Dumnezeu. O caut și lupt pentru ea.
Ce înseamnă „educație nouă” și dacă se aplică pe larg nu doar în universități, dar și în școli?
Noile educații, pe de o parte, Educația nouă, pe de altă parte, curente care se completează și se dezvoltă în fiecare epocă și context, înseamnă adaptare la exigențele lumii contemporane (George Văideanu); dezvoltare și grijă pentru Viață nu doar aici și acum, ci și dincolo, pentru moștenirea pe care o lăsăm urmașilor noștri.
Tot mai mulți psihopedagogi astăzi. Cum explicați fenomenul?
În general, științele educației au fost și rămân parte a Filozofiei, intersectarea pedagogiei cu psihologia și cu celelalte științe/domenii de viață este un proces firesc, cu beneficii reciproce. Timpurile marcate de mari crize și persoanele devenite vulnerabile din varii motive necesită abordare psihopedagogică diferențiată, individualizată și personalizată. Istoria se repetă, dar bineînțeles că ne confruntăm cu șocuri culturale și cu tragedii umane, despre care, în alte epoci, nu se cunoștea nimic sau doar se visa. Cel puțin, așa constatăm noi, oamenii, care cunoaștem în parte, din istoria scrisă.
Ce rol joacă reputația în viața unui profesor universitar și cum reușiți să o păstrați?
Are un rol benefic, „muncește” din culise la promovarea ta, dar este și o povară, la care muncim să o purtăm cu demnitate toată viața. Acum, în era tehnologiilor, suntem avantajați într-un fel, dar și provocați la tot pasul.
Ce îi lipsește omului modern azi, pentru a fi mai bun?
Probabil, mai multă credință vie și salvatoare în Dumnezeu și trăirea/practicarea ei în viața de fiecare zi, cu toate virtuțile creștine: Dragostea, Pacea, Bunătatea, Blândețea, Bucuria, Facerea de bine, Smerenia…
Viorica Goraș-Postică este unul dintre acei profesori care nu doar predau, ci formează caractere. Are o rigoare academică impecabilă, dar și o deschidere rară spre dialog. Îmbină foarte bine teoria cu practica, iar contribuțiile sale în domeniul științelor educației sunt incontestabile. / La cursurile doamnei Goraș-Postică simți că educația are sens. Nu e doar materie, e despre valori, despre cum devii om. Explică profund, dar pe înțeles, și te provoacă să gândești. Pentru mine, a fost unul dintre profesorii care chiar lasă urme.