Viorica Nagacevschi a fost desemnată OMUL ANULUI 2018 în domeniul literaturii

Când scriu despre Viorica Nagacevschi, știu deja la ce să mă aștept: emoții ce prind suflet în cuvinte, stări de spirit ce te dau pe spate, pentru că tu, de fapt, descoși secrete din fraze bine conturate, clădite literă cu literă. Te inspiră să creezi fără prea multe ezitări. Ea e femeia care înnobilează albeața foii cu texte izvorâte din cele mai tainice conducte ale vieții, inimii, eului liric sau alte surse pe care încerc să le descopăr, să le descoperim. Cărțile scrise de Viorica Nagacevschi sunt omagiul lumii din interiorul nostru. Acolo gândurile noastre își fac propria bibliotecă.

M-am obișnuit să văd cerul în iarbă verde și norii sub picioarele mele. Mă văd adesea cum beau sângele zeilor. Sunt toată o venă ce merge spre inima tuturor, în speranța că acolo voi găsi liniștea mea. Mă inspiră imperfecțiunea, pentru că îmi dă mai multe surse de inspirație. Cariera mea este viața. În ea se canalizează efortul zilelor de a mă urca încet-încet, treaptă cu treaptă, ajungând într-o bună zi la sufletul cerului. Iar scările reușitei mele sunt textele, poeziile, poveștile, romanele scrise și cântate.

Romanul „Sandhya” a trecut Prutul. E o mare bucurie pentru mine, dar cred că și pentru oricine, când lucrarea ta e cunoscută de mai multă lume. Sunt încântată de faptul că pasionații de lectură din România vor putea descoperi această carte și chiar să se regăsească unii dintre ei. Feedbackul este cea mai importantă laudă și apreciere. E dovadă că s-au răscolit sentimente, stări, atitudini și spirite. Nu în zadar s-a muncit zile și nopți pentru a crea o carte.

Mi-i drag să cânt poezia, să descopăr metafora în proză. Cred că în spatele stelelor stă Dumnezeu, în spatele Lui stau eu. Un cosmos e al meu. Timpul meu se împarte pentru lecturi, scris şi călătorii. Ultima carte pe care am citit-o a fost „Dumnezeu numără lacrimile femeilor” de Pia Degermark.

Despre oamenii care mă inspiră… Hmm… Sunt atât de mulți, de parcă cele șapte miliarde de pe glob îmi dau cele mai frumoase lecții de viață.

Făina de gânduri pe care o macin pe foi albe ar putea coace într-o bună zi o felie de pâine. Foamea nu a cruțat încă pe nimeni. De dragul unui prânz frugal, aș scrie zi și noapte, pentru existența virgulelor, a punctelor și a semnelor de întrebare. Pe Lună viață nu e, dar e tot rotundă. Pe Marte soare este, dar n-ajunge nimeni. Iarbă verde avem doar acasă. Oare e puțin pentru noi să înverzim tot cerul?!