Moldova Agroindbank este mai mult decât o bancă dedicată economiei. În cei peste 27 de ani de activitate a devenit liderul sectorului bancar din Republica Moldova, banca nr. 1 privind ortofoliul de creditare, nr. 1 privind cota de atragere a depozitelor, banca cu cea mai mare rentabilitate a capitalului, iar lista performanţelor recunoscute an de an la nivel naţional şi internaţional poate continua.
POVESTEA BRANDULUI MAIB
Atunci când s-a înfiinţat MAIB, în 1991, prima siglă a băncii a decurs dintr-o necesitate firească, să fie reprezentată de o identitate simbolică. Astfel, din 1992, a început a fi utilizat primul Logo, în nuanţe de verde şi alb, care sugerau predilecţia Moldova Agroindbank de a susţine sectorul agrar în eforturile de depăşire a dificultăţilor specifice anilor ’90. De altfel, primul logo oficial a fost înregistrat la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în anul 1997, iar în 1998 a avut loc înregistrarea mărcii Moldova Agroindbank. Această identitate de brand a însoţit banca timp de 17 ani, până în 2015, când s-a resimţit necesitatea de evoluţie spre un nou simbol definitoriu, spre ceea ce reprezenta deja identitatea Moldova Agroindbank în percepţia clienţilor. Iar asta însemna o bancă sigură, implicată în dezvoltarea mediului de afaceri şi în susţinerea clienţilor persoane fizice, o bancă modernă, cu o viziune nouă, cu produse şi servicii financiar-bancare novatoare.
2015: REBRANDING
În 2015 s-a produs procesul de rebranding al băncii şi stilizarea identităţii vizuale, campania de rebranding însemnând un proces de transformare transversal:
• un nou logo pentru bancă, cu elemente moderne, înregistrat la 04.08.2015 la AGEPI;
• stilizarea elementelor de identitate vizuală;
• o nouă misiune, viziune şi noi valori adoptate de bancă;
• o nouă abordare în relaţiile de afaceri.
Noul logo a devenit mai modern, mai uşor de recunoscut, cu mai mult impact şi mai definitoriu al identităţii brandului Moldova Agroindbank, fiind constituit din două elemente principale: Partea grafică – este reprezentată prin literele majuscule ale denumirii băncii. Logotipul are o înclinaţie în dreapta şi este suplimentat cu un element grafic bine conturat, care accentuează compoziţia, îi imprimă o formă dinamică. Imaginea elementului, fiind asociată cu o săgeată (un snop de grâu), semnifică o mişcare dinamică înainte, dar şi continuitate, perspectivă, elemente ce vor urma… Prezentarea literală – reprezintă denumirea băncii BC „Moldova Agroindbank” S.A. şi este păstrată fără modificări pentru continuitatea recunoaşterii băncii de către publicul larg. Culorile logotipului – au rămas practic aceleaşi, fiind realizate în două nuanţe de verde, care semnifică evoluţie, speranţă, încredere şi siguranţă.
Astfel, a început o nouă etapă în dezvoltarea băncii şi în construirea relaţiilor cu clienţii, bazate pe viziunea, misiunea şi valorile adoptate de bancă:
• orientare către client;
• spirit de echipă;
• integritate;
• responsabilitate;
• excelenţă.
MAIB devine tot mai aproape de clienţii săi, aduce tehnologii moderne, îşi extinde reţeaua de unităţi pentru a fi în pas cu tehnologiile de ultimă oră, pentru a răspunde exigenţelor zilei de mâine şi pentru a anticipa necesităţile clienţilor privind calitatea, comoditatea şi atractivitatea produselor şi serviciilor bancare pe care le oferă, le diversifică şi le ajustează personalizat necesităţilor fiecărui client din portofoliul de peste 496 000 persoane fizice şi juridice.
PROVOCAREA ANULUI 2018
Vânzarea pachetului de 41,09% acţiuni emise de BC „Moldova Agroindbank” S.A. Pachetul a fost procurat de compania HEIM Partners Limited – un consorţiu internaţional de investitori format din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Horizon Capital şi AB Invalda INVL. Serghei Cebotari, preşedintele Comitetului de Conducere al MAIB: „Sunt convins că principiile de guvernanţă corporativă respectate de managementul băncii până în prezent, precum şi rezultatele temeinice şi creşterea continuă înregistrate de bancă în pofida dificultăţilor din ultimii 5 ani, vor permite instituţiei să treacă fără dificultate la o nouă etapă de dezvoltare odată cu venirea noilor acţionari.”
MISIUNE
Misiunea MAIB este să oferim cele mai sigure, calitative şi accesibile servicii şi produse financiare pentru a ajuta fiecare client să-şi atingă obiectivele. În acelaşi timp, contribuim la dezvoltarea societăţii, inspirând încredere, siguranţă şi creând noi oportunităţi.
VIZIUNE
Tindem să devenim un grup financiar cu prezenţă regională, să ne afirmăm ca lider pe pieţele ţintă şi să fim banca de primă opţiune pentru clienţii şi partenerii noştri.
PROMOVAREA BRANDULUI
Succesul MAIB a ajuns a fi cunoscut la nivel local şi internaţional, fiind apreciate strategia de business, performanţele echipei, modernitatea produselor şi implicarea dedicată la nivel de responsabilitate socială şi corporativă. An de an, asociaţii ale profesioniştilor, organizaţii internaţionale, reviste de top din lume oferă distincţii băncii pentru performanţele repurtate. În continuare, „Moldova Agroindbank” îşi va promova imaginea de brand bazându-se pe valorile care o definesc şi care au determinat creşterea loialităţii clienţilor, i-au adus vizibilitate,
notorietate şi care continuă să dezvolte în relaţia cu clienţii sinergie, însă cu multă pasiune şi energie. Puterea stă în noi!
LANSĂRILE ANULUI 2018
• Lunch Card de la MAIB – tichete electronice de masă destinate achitării produselor alimentare
• Easi Banking – un serviciu destinat prestatorilor de servicii contabile
• P2P – posibilitatea transferării mijloacelor băneşti online, direct de pe un card MAIB către alt card
• Achitările în lot – o soluţie simplă, rapidă şi flexibilă în Internet & Mobile Banking
RECUNOAŞTEREA PERFORMANŢEI MAIB
• Banca cu cel mai mare impact social în Moldova (Best Social Impact Bank Moldova 2018), titlu acordat de revista britanică „Capital Finance International”.
• Top 100 SEE – MAIB este desemnată printre cele mai mari şi mai performante bănci din Europa de Sud-Est, fiind desemnată de agenţia financiară internaţională See News Business Intelligence for Southest Europe.
• Premiul mare „Mercuriul de aur” la categoria „Reputaţie şi încredere” în cadrul concursului „Marca comercială a anului 2017” şi Premiul mare „Zeiţa Calităţii în cadrul concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii 2017”.
• „Cea mai bună bancă din Moldova” în anul 2018, titlu conferit de revista internaţională „Global Banking Finance Review”.
SERGHEI CEBOTARI, PREŞEDINTELE COMITETULUI DE CONDUCERE AL MAIB
„Tranzacţia este un ultim pas în procesul de soluţionare a chestiunii transparenţei acţionarilor. Achiziţia acţiunilor de către instituţii financiare internaţionale cu o reputaţie ireproşabilă va aduce beneficii tuturor stakeholderilor băncii şi va avea un impact favorabil asupra imaginii băncii atât pe plan local, cât şi internaţional.”
Lasă un răspuns