Vlad Bilețchi la „Sincer cu Tine”:„Am asistat la nașterea copilului meu…”

Citește câteva mărturisiri făcute de Vlad Bilețchi  în podcast-ul „Sincer cu Tine” realizat de Zina Bivol.

Bunicii au jucat un rol important în viaţa mea, timpul petrecut în Bucovina, m-a învăţat să fac vin bun și să-mi cunosc valorile.

Misiunea unei mame este esenţială.Un copil fără mamă este ca un avion fără o aripă. Dacă taţii se mai înlocuiesc, ele niciodată. Cred că noi, bărbaţii, trebuie să ne asumăm niște responsabilităţi și să dovedim aportul și necesitatea noastră.

Da, sunt de curând tată și nu am făcut asta public, fiindcă am vrut să-l protejez de priviri rele. Politica este așa un tărâm, unde trebuie mereu să fii în siguranţă, fiindcă asta va trece, dar familia trebuie să rămână intactă.

Am asistat la nașterea copilului meu și recomand ca bărbaţii să participe la acest proces ca să-și înţeleagă mai bine soţiile. Când m-am întors acasă, pur și simplu, eu mi-am cuprins mama. Ea a fost și este o eroină pentru mine, prea puternică a făcut-o viaţa, deși cred că femeia trebuie să fie mai feminină.

Eu și Corina ne cunoaștem încă de pe băncile școlii. Mereu am vrut să demonstrez că eu pot și știu să o respect, aceasta și este rolul unui bărbat ca să-și cucerească mereu femeia. Apreciez fineţea, educaţia și bunele ei maniere. Mereu admiram cum își îndreptă fustiţa și era rafinată. Familia este o celulă a vieţii care din păcate se privește mult mai superficial, eu vreau să o păstrez altfel.

Sigur că mi-aș dori copilul meu să-mi semene, să fie luptător și să muncească pentru visul lui. Nu vreau să-i lipsească dragostea și prezenţa tatălui, ceea ce eu nu am avut. Totuși nu vreau să fac exces de multă grijă și iubire, viaţa trebuie să ne călească pe fiecare.

La început nu eram așa guraliv, impulsiv, dar m-am schimbat. Viaţa este ca o hidrocentală, mereu trebuie să miște lucrurile din loc. La început eram prea sincer, dar am înţeles că asta uneori se poate întoarce împotriva ta, fiindcă minciuna și răutatea sunt foarte șmechere și găsesc mereu la îndemână diferite instrumente.

Nu sunt arogant, dar există limite care se respectă. În momentul în care se ridic liniile roșii și se uită de bunul simţ, eu știu să-mi amăr drepturile. Nu e necesar să te răzbuni, e suficient să ripostezi.

Vremurile grele cresc oameni puternici, vremurile bune, cresc oameni slabi. Acum este o perioadă dificilă pentru toţi, dar noi trebuie să preţuim valorile, temelia de bază și să ne ducem neamul onest.

Urmărește interviul integral mai jos:

Abonează-te la articolele

Vip Magazin