Top 100 Branduri 2016. Extramed /Clinici medicale/

Primul copil venit pe lume la Extramed are în prezent 17 ani. A fost urmat de alte zeci de mii de copii născuți pe mâini bune, într-un mediu modern și profesionist. Astăzi, Extramed este o clinică larg recunoscută și apreciată, a cărei misiune este ridicarea profesiei medicale la cele mai înalte standarde ale calităţii, într-un mediu spitalicesc şi ambulator confortabil, profesional pentru pacienţii care solicită servicii. Timp de un an, aici au loc cca 500 de nașteri și 300 de intervenții chirurgicale ginecologice. An de an, clinica își confirmă statutul de instituție profesionistă prin servicii de calitate superioară, dar, întâi de toate, prin recunoștința mamelor care și-au ținut pentru prima dată copilul în brațe în unul dintre saloanele Extramed.

sim_8643_fmtISTORIA CLINICII

Clinica Extramed a fost fondată în anul 1999, la inițiativa și prin abnegația medicului obstretician-ginecolog Ștefan Gațcan și este prima maternitate în domeniul medical privat din Republica Moldova, reprezentând, astăzi, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale în domeniul ginecologiei şi al obstetricii din ţară. Extramed oferă clienţilor săi o gamă variată de servicii medicale, inclusiv servicii de sănătate reproductivă, ce au la bază o experienţă solidă şi o infrastructură creată pentru a satisface toate cerinţele pacienţilor săi. Primordială la Extramed este grija pentru sănătatea mamei și a copilului, prin aplicarea tuturor tehnicilor necesare, într-un termen cât mai scurt și cu eficiență maximă.

SIMBOLURI DEFINITORII

Denumirea clinicii, formată din două noțiuni, „extra” și „med”, este definirea misiunii primordiale setate de echipa de profesioniști ce activează aici, cea de a oferi „servicii medicale de calitate superioară”. Denumirea a fost integrată cu caractere mari în frontispiciul clinicii, fiindu-i alăturată imaginea unei mame cu brațele îndreptate în sus, ținând un nou-născut – simbol al bucuriei venirii pe lume. Și logotipul este creat în baza denumirii clinicii, aceasta fiind subliniată în mod simbolic de o cardiogramă ce indică o bătaie de inimă vivace.

500 de nașteri pe an

img_3604_fmtȘtefan Gațcan, fondatorul clinicii „Extramed”: Clinica Extramed dispune de o echipă medicală omogenă, competentă, care abordează dintre cele mai moderne și diverse tehnici şi proceduri chirurgicale din specialităţile: ginecologie, obstetrică, chirurgie generală, ORL, urologie ș.a, asigurând servicii medicale ce se disting prin calitate înaltă şi profesionalism. Membrii echipei sunt preocupaţi în permanență de pregătirea lor profesională, participând la cursuri de perfecţionare, la demonstraţii de noi tehnici chirurgicale miniinvazive ce se desfăşoară în centrele universitare şi în cadrul unor manifestări ştiinţifice medicale.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin