25 august – Ziua Sărutului! 

Deși este sărbătorită și pe 6 iulie, în luna august mai avem o zi dedicată acestui gest tandru. Astăzi avem mai multe motive decât de obicei să ne sărutăm persoanele iubite.

Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit că, la data de 25 august, toată lumea din ţările membre ONU, trebuie să sărbătorească Ziua Internaţională a Sărutului.

Cu această ocazie țiam pregătit zece curiozități despre sărut:

1.Sărutul franțuzesc pune la muncă toți cei 34 de mușchi faciali.

2.Sărutul pasional arde până la 6.4 calorii pe minut.

3.Este posibil că o femeie să ajungă la orgasm doar prin sărut.

4.O persoană petrece în medie 336 de ore din viață sărutându-se.

5.Sărutul eschimosilor nu constă în doar atingerea nasului. Este vorba despre o tehnică ce include până la 11 pași.

6.Buzele noastre au neuroni speciali care ajută să găsească alte buze chiar și în întuneric.

7.Copiii care sunt sărutați mai mult de părinți sunt mult mai intimi în viitoarele relații.

8.Este dovedit științific faptul că sărutul este mai sănătos decât o strângere de mâna.

9.În Germania și Suedia oamenii nu se sărută foarte frecvent, în timp ce în Franța și Italia îndrăgostiții se sărută minimum de șapte ori pe zi.

10.Sărutul stimulează peste 100 de miliarde de celule nervoase în corpul nostru. Acesta activează hormonul fericirii și adrenalina, făcând inimile să bată tot mai repede. De asemenea, în timpul sărutului crește temperatura și tensiunea arterială în corpul nostru.

Bonus îți oferim și câteva imagini cu cele mai frumoase săruturi din filme celebre.

Ghoast

Breakfast At Tiffany’s

Titanic

The Notebook

Dirty Dancing

Abonează-te la articolele

Vip Magazin