Alina își face intrarea ca o divă care nu lasă niciodată să-i cadă aripile. Veselă și dezinvoltă, de o exuberanță molipsitoare, se mișcă ușoară printre mesele care își așteaptă clienții la cine romantice, lăsând în urma-i o dâră de
parfum din frezii și zambile. Alina plutește ca un puf de păpădie, nepăsător și cuminte, peste Moldova. Moldova ei, Moldova mea. „Moldova mea” este piesa pe care o lansează curând pe toate radiourile din Chișinău. E aproape un imn, un omagiu adus țării din care a plecat acum două decenii, o copiliță de șaptesprezece ani care nici nu bănuia ce îi pregătise destinul. Acum, după ce a gustat din strălucirea, dar și nesimțirea lumii, după ce a dansat la petreceri solitare ale durerii și ale bucuriei pe care le poate organiza doar o femeie, revine acasă. Să cânte pentru țara sa, pentru moldovenii ei și să aducă bucurie. Alina zice că asta îi e menirea. Și e foarte convingătoare.
Text: Rodica Ciorănică
Foto: arhiva personală
Personal Make-up artist: Tatiana Buzadji
Nu știu cum am ajuns să mi se întâmple asta, dar nu mă mai gândesc la mine. Nimic nu-mi trebuie, am descoperit capacitatea aceea de a oferi tuturor totul. Am un vis idilic și copilăresc poate în care vreau ca toată lumea să fie bine, știu cum e când e bine și chiar am senzația că pot divulga niște secrete pentru a obține acest bine. Fiecare om este fericit la locul lui și la timpul lui și prin muzica mea pot să îi amintesc acest adevăr simplu.
Am tot felul de flashback-uri din copilărie pe care le port după mine. Mama, satul meu, colegii, scenele din România anilor ’90 pe care mă simţeam vedetă. Profesoara care nu mă suporta, dar nu suficient de mult încât să-mi influențeze zborul de adolescentă. Îmi plăcea muzica de mică, iar idolul meu era Irina Loghin, vocea căreia încă mi se mai pare un miracol. Îmi plac femeile și bărbații plini de sensuri și povești.
Adolescentă încă, venisem într-un oraș străin, un oraș reticent care nici nu m-a observat, dar mi-am urmat visul și acum muzica mea este la radio, în scenă, la televizor. Nimeni nicăieri nu ne primește cu brațele deschise. Dar am învățat să fiu fericită pe dinăuntru, am învățat să mă ascult și să mă fac auzită.
Continuare în Revista VIP magazin…