Vali Boghean, Vocea masculină a anului 2018

S-ar părea că e un răsfățat al sorții acest Vali Boghean. Zici că a dat peste el trenul Prietenia încă pe la Ungheni și toate vagoanele cu noroc peste el s-au descărcat. Cel mai renumit Boschetar a fost luat din dragoste de o minunată femeie, iar armonia de acasă curge în muzica sa. Dar nu e chiar așa. Omul-orchestră are în spate mai bine de douăzeci de ani de muncă. Muncă grea. Dezamăgiri urmate de succese, căutări urmate de reușite, renunțări urmate de noi cuceriri, izolări urmate de brațe larg deschise, dăruite, încununată de dragoste, dragostea unui public atât de al său, că poate fi și invidiat pentru asta.

Fiecare pas mic l-a adus acolo unde este azi – artistul cu sold out constant, de două ori pe an sala Palatului Național cu investiții aproape 0 în publicitate. Or, performanța asta o atest deocamdată doar la el – Vali Boghean, un munte de suflet și muzică.

Nu, nu este defel ușor să alegi să nu alergi, dar să reușeti să ții pasul. Dar are rost să încerci. Detașat de lume, tu cu muzica ta, cu trupa ta compusă de ani buni din aceiași oameni, tu cu gândurile tale, armoniile și durerile tale. Vibrațiile sufletești, mai sonore ca vibrația strunelor. Emoția care se declanșează o dată cu primele acorduri. Nodurile în gât ale corului din sală se simt acut în măduva oaselor celor de pe scenă. Deschiderea e tot mai mare, iar la sfârșitul acestui schimb intens de energie, scoți cămașa de pe tine ca s-o scurgi. Şi chiar de ești epuizat, ieși din scenă ca după un război în care trebuia să cucerești toată lumea, fără a lăsa în urma ta nicio victimă. Și să rămâi din nou singur cu tine. Și așa de 41 de ori. Adică 41 de concerte pentru 2018.

Nu are contracte cu nimeni. De asta face ce vrea și cum vrea. Anul trecut a decis să-și verifice noile creații în concert. A cântat piese noi una după alta – un lucru destul de riscant, în principiu, așa cum publicul are de multe ori drag de piesele pe care le cunoaște și vine la spectacol nu doar să asculte, dar să mai cânte și el un pic. Fie din sală, fie de pe scaun, dar la unison cu ceilalți ca el și neapărat ghidați de vocea pentru care a plătit bilet. Dintre toate piesele proaspăt lansate în concert la început de an, cu feedback-ul verificat, în 2018 Vali a lansat 3 piese. Una din ele, „Noi” are șansa reală de a detrona, fie și pentru puțin timp, piesa „Boschetar” – un evergreen, se poate crede deja. Și numai timpul poate să arate care din ele va trăi mai mult.

Și dacă acasă lucrurile merg strună, nu mai rău se poartă Vali Boghean peste Prut. Fără a fi semnat contract cu vreo casă de discuri, muzica sa îi croiește drum tot mai larg. Nu răsună din fiecare fier de călcat, dar sălile de concert le are pline. Fiecare concert e o piatră în temelia unei cariere sănătoase. Îl recomandă torba sa cu instrumente, gata să sonorizeze fiecare zvâcnet de suflet. La fel, fiecare instrumentist din Boghean Band, muzician desăvârșit care are loc în față. Astfel, un concert sub semnătura sa îți va oferi nu doar hituri și mesaje cu impact emoțional, dar mai întâi de toate, un regal de armonii şi piruiete muzicale de zile mari, cu interpretări solo la țambal, vioară, pian, chitară și întreg arsenalul de instrumente aerofone la care cântă Boghean, atunci când îi tace gura.

Poți construi strategii de promovare, poți perfecționa producții muzicale după ultimele trenduri, poți cumpăra loc la radio, dar niciodată loc în sufletul celor care te ascultă. Sufletul se cucerește. Mereu. Doar cu emoție și sinceritate. Și în asta stă tot farmecul lui Boghean.

Fişier

Compozitor, muzician, instrumentist

Data și locul nașterii: 21 septembrie 1977, s. Bumbăta, r. Ungheni

Text: Victoria Cușnir

Foto: Arhiva Personală

Abonează-te la articolele

Vip Magazin