Traian Nechifor este cel care conduce o echipă dedicată muncii sale. Să faci parte dintr-un „gigant mondial” cum e compania „Coca-Cola” e o performanță demnă de a fi menționată și în acest top select. Crede în oameni – cea mai valoroasă resursă în orice afacere, spiritul de echipă fiind cel ce își spune cuvântul în cadrul afacerii. Traian ne-a împărtășit unele secrete ale succesului, iar noi nu am ezitat să le descoperim și cititorilor noștri!
Nu te naști lider. Leadershipul se dezvoltă într-un om atunci când acesta găsește o cauză mai mare decât el în care crede și căreia i se dedică, lăsând ceva în urma sa. Acesta se învață, însă esența lui se trăiește. Pentru mine, un lider are un singur rol esențial: să creeze alți lideri.
Cea mai bună decizie pe care am luat-o când am ajuns la „Coca-Cola Hellenic” Moldova a fost să ascult oamenii cu care lucrez și să înțeleg mai bine cum funcționează lucrurile în Republica Moldova. Așa am descoperit colegi puternici, cu dorința de a se dezvolta și de a învăța mereu ceva nou. Împreună am luat decizii inovatoare care au ajutat business-ul și au dus la o creștere spectaculoasă.
În anul 2018, „Coca- Cola Hellenic” Moldova a continuat extinderea afacerii. În acest sens, am semnat un acord strategic de distribuție cu „Purcari Wineries Plc” pentru a prelua distribuția în Republica Moldova a trei branduri din portofoliul Grupului, „Purcari”, „Bostavan” și „Bardar”. Continuăm să ne concentrăm asupra afacerii noastre de bază (distribuția celor mai bine vândute băuturi răcoritoare) și pe angajamentul nostru de a construi prezența pe piața din Republica Moldova.
Compania noastră continuă să opteze pentru un mediu de afaceri transparent, competitiv, în care principiile și valorile stau la baza strategiei „Coca-Cola Hellenic” Moldova. Proiectele, inovațiile și o echipă de oameni motivați constituie ingredientele de bază pentru creșterea și dezvoltarea durabilă a businessului.
Atuul care îi asigură companiei „Coca-Cola Hellenic” Moldova superioritatea în domeniu este investiția în oameni, grija față de aceștia și dezvoltarea lor profesională, asigurarea condițiilor performante pentru desfășurarea activității zi de zi. Într-un mod similar, investim în relația cu clienții noștri. Utilizăm programe și instrumente comerciale competitive, care, de cele mai multe ori, sunt superioare celor utilizate pe piața din Republica Moldova.
Singuri putem face atât de puțin, împreună putem face atât de mult. Când văd oameni care își respectă principiile, fără a căuta neapărat un câștig material, înțeleg că suntem pe drumul cel bun. Oamenii sinceri, deschiși, luminoși – asta mă inspiră. E bine să știe ce vor, să le placă, să fie convinși de proiectul lor și să nu renunțe ușor, dacă știu că asta își doresc, pentru că e importantă perseverența. Cheia succesului este învățarea, curiozitatea, dorința de a se inspira de la alții, de a se dezvolta în permanență.
Premiile obținute în 2018:
Pentru al șaselea an consecutiv, Compania „Coca-Cola Hellenic” Moldova s-a clasat în Top 10 Angajatori din Republica Moldova, fiind unica companie din industria FMCG (Bunuri de Larg Consum) prezentă în Top în acest an.
La fel, am fost recunoscuți de către Top clienții noștri în diverse arii de business, așa ca:
– Managementul performanței afacerii;
– Cel mai bun furnizor de băuturi;
– Creșterea categoriei în segmentul băuturilor.
Fişier
Country Manager, „Coca-Cola Hellenic” Moldova (din septembrie 2013)
Data și locul nașterii: 8 aprilie 1974, or. Iași, România
Studii: Postuniversitare; Universitatea de Economie „Petre Andrei” din Iași, Facultatea Finanțe; Master în Marketing la Universitatea Cornell din SUA
Text: Iuliana Mămăligă
Foto: Arhiva Personală
Lasă un răspuns