Dorin Galben, autorul emisiunii “Un show de doi Galbeni”, a reuşit să facă zarvă în jurnalismul online. După ce a activat mai mult timp la o instituţie de presă, acesta a decis să-şi lanseze propriul proiect ce îi oferă libertatea la care a visat dintotdeauna. În 2019, emisiunea lui a depăşit peste 100 de mii de urmăritori pe Facebook, peste 20 de mii pe Youtube şi aproximativ 30 de mii pe Instagram.
“Toate filmuleţele pe care le fac au un impact asupra unei categorii de persoane din societatea noastră. Clipurile sunt de actualitate şi informative. Sper că influenţa este una pozitivă.”
Dorin Galben spune că dacă nu ar fi făcut jurnalism, ar fi mers la medicină. El a fost desemnat Omul Anului 2019, la categoria “Mass-Media”. Interviul integral în care acesta vorbeşte despre proiectul său, dar şi relaţia sa cu banii, îl găsiţi în revistă.
Lasă un răspuns