Top Branduri 2020: Apriori Wine

,,Muncim din pasiune” – veți auzi des fraza asta din partea echipei Apriori Wine și probabil că asta este cheia succesului companiei.

Istoria ne învață că cel care muncește fără chef și din necesitate n-are șanse să ajungă departe. De asta, Apriori Wine investește în talente și într-un cadru de muncă plin de oportunități care să sporească energia și creativitatea în membrii echipei sale. Iar realizările nu întârzie. Anul 2020 le-a adus mai multe premii și distincții, iar printre ele titlul de STILL WINE BEST PRODUCER la celebra competiție internațională — Berliner Wine Trophy, la fel cum au urmat și o serie de medalii de aur, argint și bronz pentru vinurile Apriori Wine seci și spumante la alte câteva concursuri vinicole de prestigiu.

Acest produs a bifat toate punctele la capitolul strategie și marketing. Iar dacă inițial se conta pe o creștere de 25% în vânzări pentru anul 2020, comparativ cu 2019, atunci momentan, pentru primele 10 luni, a înregistrat o creștere de +32% la spumante și +63% la vinuri. Can-urile, deși au doar un an de la lansare, au o creștere imensă, iar dacă ar fi să ne raportăm la cifre — jumătate de milion de doze vândute în doar 5 luni.

Conform acestor indicatori putem afirma că, în pofida greutăților, 2020 a fost un an blând pentru compania Apriori Wine, iar succesul îl datorează echipei și celor mai fideli consumatori. Iar despre realizările acestora vorbesc și multiplele medalii de la concursurile internaționale, medalii de care sunt deosebit de mândri.

2020 a fost un an al provocărilor nu doar pentru industria vinicolă, ci pentru întreaga lume. Pandemia și seceta au fost inamicii principali ai multora, iar ca să-i prevaleze a fost nevoie de o gândire, pe alocuri, “outside the box”. Așa că și Apriori Wine a suflecat mânecele și, cu ajustări în strategia inițială de la început de an, a reușit să obțină rezultate peste așteptările inițiale.
Așadar, compania a menținut direcția principală de continuare a unui sistem de management în domeniul eficienței energetice și de ocrotire a mediului înconjurător, a lărgit gama de produse și a lansat o campanie de încurajare a consumului responsabil de alcool. Ceea ce însă a șters toate stereotipurile în domeniul vinificației și, totodată, a depășit așteptările ambițioase de creștere a fost, dacă e să ne întoarcem la gândirea “outside the box”, un produs neașteptat pentru piața locală – vin spumant în can-uri metalice. 

Apriori Wine, pentru că ne ești drag…
Compania admiră cugetul liber, talentul și munca neostenită. Admiră oamenii care caută să exceleze, zi de zi, în meseria lor, așa cum încearcă și ea s-o facă. Tot din admirație, caută să creeze în permanență lucruri originale și frumoase, cu valori nobile, pentru consumatorul care le este drag. Ceea ce a și demonstrat prin susținerea, doar în anul 2019, a 38 de proiecte și campanii digitale, 5 proiecte TV și 82 de evenimente sociale și festivaluri.
Apriori Wine e extrem de mândru că l-a susținut și pe somelierul Daniel Frumusache, care a reușit, în 30 de secunde, să deschidă 49 de sticle de spumant Apriori Wine prin metoda sabrage și astfel să ajungă în Guinness World Records.

În 2021 vrem să batem propriile recorduri, pentru că doar astfel poți să devii mai bun. Ne-am promis să lansăm niște ediții limitate, dar vom păstra secretul. Deși, trădez un detaliu ca să vă tachinez, prima gamă va apărea cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Au ieșit etichetele proaspăt de la tipar și numărătoarea inversă a început până să se vândă în magazine. Mai mult decât atât, în 2021 promitem să testăm noi formate, să experimentăm în continuare și să promovăm ideile și acțiunile frumoase.

 

Abonează-te la articolele

Vip Magazin